Cum arată România de după Colectiv? Este provocarea pe care scriitorul Dumitru Augustin Doman i-a lansat-o… omologului său într-ale scriiturii, Gheorghe Grigurcu. Iar România, în opinia acestuia din urmă, arată aproape la fel. Puţin mai decepţionată şi mai plină de lehamite decât până în prezent, din punct de vedere al ,,străzii” şi la fel de hăpăreaţă şi meschină în ceea ce-i priveşte pe politicieni
,,Numeroasele vieți secerate în incendiul de la Colectiv n-au fost decît picătura ce-a făcut ca paharul decepțiilor îndelung acumulate să se reverse. Strada și-a spus din nou cuvîntul cu vigoare. Sloganele ei au fost suficient de limpezi. Numitorul comun al scandărilor și pancartelor? Refuzul tuturor partidelor care au acces pînă acum la cîrmuire, o condamnare nu numai a unuia dintre ele, nu a unora dintre liderii lor, ci un nu opus categoric sistemului viciat în întregul articulațiilor sale. „Corupția ucide”, „Asasinii, asasinii”, „Jos sistemul politic”, „Ultima soluție, încă o Revoluție”, iată cîteva din formulele metamorfozei pe care a suferit-o resignarea devenită, prin acumulare, revoltă.” a mărturisit Grigurcu, pentru revista ,,Argeş”.
Scriitorul a făcut şi un… tablou politic al țării, la un sfert de veac de la înlăturarea dictaturii ceaușiste:
,,Aceleași figuri se perindă în arena puterilor statului pînă la sațietate. Cu minime excepții, aceiași păpușari ai frazelor demagogice. Infinit mai captați, decît de interesele reale ale obștii, de distribuția prăzii dobîndite în urma campaniilor electorale și a complicatelor aranjamente care au loc în sfera competitorilor la posturi mănoase. Escrocul se încaieră cu escrocul, mituitorul cu mituitorul, plagiatorul cu plagiatorul, într-un exasperant carnaval al unei ordini „democratice”, simplă formă desubstanțiată, fantoșă a unor principia abolite. Nimic nu se mai sustrage politizării, gata a pîngări tot ce-i iese în cale.
Competența? E ultimul criteriu de care se ține seama. Pînă și un portar sau o femeie de serviciu devin obiectul unor tîrguieli în sînul echipei momentan cîștigătoare. E o prosperitate continuă a „capitalismului sălbatic”, variantă a junglei umane, aici și acum cu un strident colorit balcanic. O filosofie politică, o diversitate ideologică, o diferențiere programatică? Mofturi, mofturi și iar mofturi, de care nu se mai ține cont nici măcar pentru a salva cît de cît aparențele jocului măsluit. Lupta pentru putere, nedomolită, brutală, consumă aproape integral forțele unor asemenea inși care nici nu se mai străduiesc a se deghiza în reprezentanți ai maselor care le livrează votul.
Am putea distinge trei categorii ai acestei zone colcăitoare de patimile arivismului. Foștii devoți ai Băsescului, care s-au aliat cu liberalii, doar li se va uita trecutul arhicunoscut, într-un soi de nouă „monstruoasă coaliție” care n-a ezitat a-l îmbrățișa și pe Boc, ba chiar a-l coopta și pe Petre Roman, cel chemat în fața justiției în legătură cu vărsările de sînge de la una din mineriade. O agregare ridicolă, cu explicabile dificultăți de succes.
PSD n-a ezitat a-și sacrifica liderul cel încă cu imberbe trăsături, de-o bonomie ușor naivă, deși nici el ușă de biserică, care părea o lesnicioasă pradă. Anturat de două personaje care-i suflau în ceafă, nerăbdătoare a-i lua locul, un fost baron local, cu ambiții feroce, și un general cu ifosele naturii sale ignare, un Moș Teacă „ajuns”, cu burlescul unor cortegii oficiale de care nu se mai putea dispensa.
Și o a treia grupare, cea a unor transfugi de profesie, să zicem așa, cu ochii fugind în fiecare clipă după oportunități, analogi unor păsări consumatoare de leșuri (Moș Teacă face parte din rîndurile lor).
Unitățile partinice mai mici stau în preajmă, la o instinctivă distanță, aidoma unor prădători de rang secund, care așteaptă resturile după ce leii își vor fi luat partea lor.”
