Prefectul Marcel Proca a condus astazi prima sedinta a Comitetului Judetean pentru Situatii de Urgenta, unde au fost analizate mai multe chestiuni legate de modul in care a fost gestionata problema circulatiei pe drumurile publice pe timpul iernii, dar si alte problematici de actualitate privind situatiile de urgenta.
Prefectul Proca a sesizat faptul ca o parte dintre membrii Comitetului pentru Situatii de Urgenta nu au fost prezenti la sedinta, desi legea prevede obligativitatea acestui lucru. In acest sens, prefectul a propus eficientizarea activitatii Comitetului, prin convocarea lui intr-o formula restransa, ori de cate ori judetul Arges intra sub incidenta CODULUI GALBEN sau CODULUI ROSU.
La sedinta a fost prezent si presedintele Consiliului Judetean Arges, Constantin Nicolescu, care a propus transmiterea unei solicitari catre Compania Nationala de Drumuri si Strazi pentru reabilitarea urgenta a drumurilor nationale grav deteriorate (Pitesti-Campulung, Pitesti–Alexandria, Pitesti- Rm. Valcea).
La punctul ,,Diverse” au fost ridicate o serie de aspecte, precum obligativitatea asigurarii permanentei la primarii, cu precadere in timpul avertizarilor COD GALBEN si COD ROSU, o parte din primari nerealizand acest lucru.
Nu in ultimul rand, a fost abordata problema arderilor necontrolate, cu precadere in zona Topoloveni – Stefanesti. Numai in 2008 s-au produs 204 astfel de incendii (aproape 1/3 din incendiile semnalate la ISU Arges ) fapt ce a plasat judetul Arges pe locul 3 in tara. In acest sens, prefectul Marcel Proca a dispus controale in aceste zone din partea Garzii de Mediu, Inspectoratului Judetean de Politie si Inspectoratului Judetean pentru Situatii de Urgenta.
O alta teama discutata in sedinta de astazi a Comitetului, a reprezentat-o pericolul producerii de avalanse pe tronsonul Capataneni – Piscul Negru, motiv pentru care Serviciul Salvamont Arges si I.S.U. fac apel la cetateni sa evite deplasarea pe Transfagarasan, in aceasta zona.