Agent Green, ONG-ul condus de Gabriel Păun, a ajuns şi la Berevoiești, localitate argeşeană în care s-a… retrocedat ca-n codru. Peste 2.640 de hectare, mai exact! Până la soluționarea proceselor prin care retrocedările sunt contestate, pădurea administrată de ocoale private mai e puţin şi… nu mai e! Potrivit Agent Green, ar lua drumul gaterelor din Sebeş.
Potrivit documentelor prezentate de Gabriel Păun într-un documentar video, ce conţin inclusiv rapoarte ale Curții de Conturi, fondul forestier proprietate publică s-a înjumătățit după 1990. Mai mult de 560.000 de hectare de pădure s-au restituit ilegal.
“Neregulile și abuzurile imputate fostei conduceri a Direcției Silvice Pitesti (director inginer Jinga Valerian) și a unor ocoale silvice includ retrocedarea ilegală a 2.640 de hectare de padure, vânzări de arme de vânătoare și de serviciu, achiziții ilegale de autoturisme, obținerea de valori bănești și foloase necuvenite. Acest caz a fost adus în mod formal în atenția Parlamentului României, Ministerului Mediului și Pădurilor și RNP Romsilva și a rămas nesoluționat până în ziua de astăzi. Firma care a tăiat pădurile retrocedate ilegal aparține lui Proca Fănel, fostul primar al comunei Berevoiești, Argeș.” se precizează în prezentarea pe Facebook a filmului Agent Green.
Inginerul Chiriloiu Armand, directorul Direcției Silvice Argeș, a declarat pentru România Curată că există câteva locuri în județ unde defrișările și problemele cu legalitatea retrocedărilor au scăpat de sub control în perioada predecesorilor săi, în special până în 2007, situație care este delicată și în prezent:
“Noi avem foarte multe procese prin zona Berevoiești, cu diverși oameni care au luat pe-acolo terenurile. Într-adevăr procesele sunt pe mii de hectare. Totul s-a petrecut până-n 2007. Avem acțiuni în instanță pentru toate aceste retrocedări abuzive. Au tăiat, vă dați seama și avem zone defrișate, dar nu sunt în administrarea Direcției Silvie Argeș, ci sunt ocoale private ale celor care noi considerăm că au luat pădurile ilegal, drept pentru care avem înaintate procese în instanță. La finalul proceselor vor fi obligați să ni le dea înapoi și să plătească daunele pe care le-au făcut, ce-au scos de-acolo. Dacă vom câștiga procesele vor veni la pachet cu toate măsurile aferente. Dar Berevoiești nu e zona cea mai sensibilă din Argeș. Mai avem și altele”.
România Curată l-a contactat pe actualul primar din Berevoiești, Proca Florin Bogdan, care este fiul fostului primar. Proca cel mic contestă varianta retrocedărilor ilegale:
„Nu e adevărat că s-au retrocedat ilegal 2.600 de hectare de pădure în comună. Nu am cunoștință să se fi retrocedat ceva ilegal în comuna noastră. Eu spun că pentru tot ce s-a retrocedat există titluri de proprietate, documente și sunt unele litigii care se află pe rolul instanțelor. Mai mult de-atât nu pot să vă spun. Retrocedările de păduri nu s-au făcut doar în mandatul tatălui meu, ci de când a apărut legea 247/2005, legea… Eu de unde să știu dacă sunt locuri cu defrișări excesive? Ca edil eu nu știu cum defrișează Romsilva sau proprietarii care au terenuri. În atribuțiile mele nu intră lucrurile astea. Eu n-am observat locuri defrișate în exces”.
Gabriel Păun, agent Green, declară, la rândul său, pentru România Curată:
“Cum e posibil ca mii de hectare de pădure din Argeș să fie retrocedate unor indivizi sau urmași ai acestora care nu au deținut niciodată acele paduri? Și cum e posibil ca la nivel național să se retrocedeze cu 575.000 de hectare mai mult decât au deținut vreodată proprietarii privați? Asta înseamnă mai mult decât suprafața unui județ întreg. Cooperarea asta a comisiilor locale de retrocedare cu judecatori, șefi de ocoale, directori de direcții silvice, cadastriști, notari etc au făcut pădurile cele mai valoroase ale țării praf! Iar acest perpetuu provizorat la ministerul de resort pentru păduri face în permanență ca adevărații vinovați să scape îmbogățiți și chiar să fie uitați de lege”.