Acum câţiva ani Adrian Năstase, de la tribuna Parlamentului Romaniei, ne invita să-i numărăm ouăle … de la Cornu. La acel moment, era prim-ministrul României şi candida la funcţia de preşedinte! După un deceniu, alt PSD-ist vrea să ne conducă destinele. Este tot prim-ministru, tot candidat la preşedinţie … Victor Ponta ne invită să-i numărăm găinile, vii şi moarte…
Minciuni şi pomeni electorale, josnicie şi mojicie din plin, lipsă de respect faţă de valorile democratice, practici de intimidare care amintesc de stilul mafiot, declaraţii de presă belicoase şi lipsite de conţinut, acestea sunt moştenirea păstrată cu sfinţenie de vechii activişti ai PCR, remaniaţi prin intermediul PDSR şi apoi PSD!
Disperarea lui Victor Ponta pare să fi ajuns ieri la cote maxime, nivel de avarie totală unde nici măcar teama de penibil nu a mai funcţionat. Caracterizată printr-o violenţă împinsă la extrem, actuala campanie electorală derulată de PSD vine să asigure românii că spiritul comunist este încă viu, doar că a trecut la un alt nivel: de la ouăle lui Năstase la găinile vii şi moarte ale lui Ponta!
Dacă românii s-au obişnuit, în această campanie electorală de pomină, cu atacurile extrem de virulente ale social democraţilor la adresa candidatului Klaus Iohannis, ieri, susţinătorii lui Victor Ponta au intrat în sfera penalului. Să arunci zeci de găini, unele moarte deja, în curtea unui partid, necuvântătoarele fiind „purtătoare” a diverse mesaje referitoare la candidatura lui Klaus Iohannis – acesta este un atac la tot ceea ce înseamnă bun simţ şi educaţie. Strategia lui Victor Ponta pentru intrarea în Palatul Cotroceni pare să aibă serioase fisura, pentru că adevăratele problemele ale românilor sunt uitate sau se încearcă mascarea lor prin promisiuni fără acoperire.
Crede cineva că românii pot uita falimentarea Oltchim şi implicit, a ARPECHIM-ului sau distrugerea CFR Marfă, renunţarea la construirea autostrăzii Sibiu-Piteşti şi creşterea pericolului de a pierde mii de locuri de muncă prin plecare din România a Dacia-Renault? Nu, nimic din toate acestea nu pot şi nu trebuie uitate de cetăţenii acestei ţări. Viitorul tuturor a fost pus în pericol din pricina nesăbuirii şi a dorinţei avide de parvenire a celor aflaţi la guvernare. În locul grijii pentru bunăstarea naţiei, PSD şi Victor Ponta se ţin de poante, cam dezumflate, ce-i drept. Deunăzi, nu întâmplător, câteva zeci de galinacee au fost sacrificate pe altarul năzuinţelor social democrate, doar se ştia că în sediul PNL Bucureşti avea loc întâlnirea dintre preşedintele Partidului Popular European, Joseph Daul, şi liderii ACL. Face Victor Ponta cum face şi ne asigură că vom ajunge de râsul Europei!
Incidentul, de neimaginat într-un stat european cu drepturi depline, dar şi cu responsabilităţi, a fost sesizat Poliţiei şi Autorităţii Sanitar Veterinare care vor cerceta cazul. Acţiunile concertate de discreditare a candidatului ACL la preşedinţia României au culminat, sperăm, cu aruncarea în curtea sediului formaţiunii politice a celor câteva zeci de găini care aveau la gât mesaje anti-Iohannis – „Eu sunt Iohannis şi mi-e frică de dezbateri".
Nu ştim cum, dar chiar pe ultima sută de metri şi cu o rapiditate de invidiat s-au găsit bani la Ministerul Educaţiei Naţionale şi pentru dezvoltarea profesională a cadrelor didactice. Profitaţi dragi dascăli de acest stimulent, dar noi suntem siguri că nu vă veţi lăsa înşelaţi că sunteţi şi respectaţi! Mai nou, guvernanţilor li s-a trezit interesul pentru confortul studenţilor. Radiografia încercării de manipulare a tinerilor: ministrul Pricopie propune ca studenţii să primească 2 zile libere, înainte şi după turul II al alegerilor prezidenţiale, Guvernul aprobă – de urgenţă – în şedinţa de marţi, 11 noiembrie. Nu vor să influenţeze decizia de vot a tinerilor, dar mai bine să voteze fiecare la el acasă, cam asta ar fi explicaţia puerilă oferită de omuleţul care guvernează educaţia în România.
Domnule Ponta, tare vă mai este frică de tinerii României! La fel de frică cum vă este şi de voturile celor din Diaspora, pentru care gângăviţi că aţi căuta soluţii să-şi poată exercita dreptul constituţional de care mulţi au fost privaţi în 2 noiembrie. Miza este uriaşă, aşa încât nimic nu pare prea mult sau prea greu pentru guvernanţii mincinoşi. Certitudinea este una singură: prim-ministrul României şi PSD au promis de toate, în baza şi nădejdea unui buget viitor … pe care nu au nici un interes să-l ia în discuţie înainte de a vedea dacă reuşesc să-şi înfigă ghearele pe fotoliul preşedintelui de la Cotroceni. Nivelul disperării PSD-iştilor creşte pe zi ce trece, frica viscerală că populaţia le va taxa prestaţia lamentabilă la cârma ţării şi posturile călduţe, beneficiile nesimţite şi afacerile oneroase vor dispărea peste noapte le paralizează gândirea.
Puteţi nega oricât, domnule Ponta, vă este teamă de votul românilor! Aşa că, aţi face bine să rămâneţi la numărat de ouă – la mentorul dvs. de la Cornu, Adrian Năstase – sau, treceţi la găini, că la asta se pare că vă pricepeţi mai bine! Oare merită România un asemenea preşedinte?
Adrian Miuţescu, purtător de cuvânt ACL Argeş
Foto: Kamikaze