Cu prilejul comemorarii a 60 de ani de la moartea compozitorului si pianistului Dinu Lipatti, Radio Romania Muzical si Consiliul Judetean Arges, organizeaza in perioada 22-28 noiembrie, Zilele „Lipatti”, o serie de evenimente cuprinzand Concursul National de Pian – editia I, la Bucuresti, Sala Mica a Ateneului Roman, Centrul National de Arta Tinerimea Romana si Sala Radio, o expozitie de fotografii inedite realizate de Lipatti si proiectia unui film documentar despre ultimul recital al lui Dinu Lipatti, din septembrie 1950, intitulat „Le recital de Besancon”, de Phillippe Roger.
Memoria lui Lipatti va fi omagiata si printr-un recital sustinut in Casa memoriala „Dinu Lipatti” din Ciolcesti, comuna Leordeni. Muziciana Mara Dobrescu, va canta pe 21 noiembrie, la ora 13.00, chiar la pianul care i-a apartinut lui Lipatti, iar apoi liedurile lui Lipatti vor rasuna in interpretarea tenorului Florin Diaconescu si a pianistei Verona Maier.
Concursul national de pian desfasurat in cadrul Zilelor „Lipatti” se adreseaza pianistilor inscrisi intr-o institutie de invatamant muzical, cu varste intre 14-18 ani (categoria I de varsta), respectiv 19-28 ani (categoria a II-a de varsta), dorindu-se, prin acest proiect, identificarea si promovarea tinerilor muzicieni. Evenimentul va avea loc la Sala mica a Ateneului Roman si la Centrul National de Arta "Tinerimea romana", acolo unde publicul are intrarea libera. Gala Laureatilor va putea fi urmarita in direct la Radio Romania Muzical si TVR Cultural in 28 noiembrie, de la ora 19.00.
Programul Zilelor „Lipatti”, desfasurate sub semnul Anului Chopin, este urmatorul:
20 noiembrie:
»Premiera documentarului „Le recital de Besancon”, de Philippe Roger – la Pavilionul Expozitional Romexpo.
21 noiembrie:
»Tragerea la sorti a ordinii intrarii candidatilor in Concursul National de Pian – la Studioul Radio Romania Muzical.
»Recital de pian – la Casa memoriala „Dinu Lipatti”, din Ciolcesti, comuna Leordeni.
22 noiembrie:
»Deschiderea Concursului National de Pian – categoria I de varsta (14-18 ani) – etapa I – la Sala mica a Ateneului Roman.
23 noiembrie:
»Categoria a II-a de varsta (19-28 ani) – etapa I – la Sala Auditorium.
24 noiembrie:
»Categoria I – etapa a II-a – la Sala mica a Ateneului Roman.
25 noiembrie:
»Categoria a II-a – etapa a II-a – la Sala Auditorium.
26 noiembrie:
»Categoria I – etapa a III-a – la Sala mica a Ateneului Roman.
27 noiembrie:
»Proiectia documentarului documentarului „Le recital de Besancon”, de Philippe Roger. Prezinta Philippe Roger – la Cinematograful „Elvira Popescu”.
»Recital de pian – la Studioul „Mihail Jora”.
28 noiembrie:
»Gala Concursului National de Pian, cu participarea Orchestrei Nationale de Tineret si a dirijorului Horia Andreescu – la Studioul „Mihail Jora”