Urmare ninsorilor din ultimele zile, stratul de zăpadă la Bâlea Lac și la Cota 2000 Transfăgărășan, măsoară 206 cm, în creștere cu peste 60 cm la aceasta altitudine. Zăpada a fost viscolită spre văi, astfel încât, în zona Cabanei Capra, la 1.550 m altitudine, stratul poate fi mult mai mare. Riscul de avalanşă este de gradul 5, la altitudini peste 1800 de metri, și de gradul 3, sub această altitudine, astfel că toate traseele montane din judeţul Argeş, sunt și vor rămâne închise. De asemenea, riscul se va menține și în perioada următoare.
Peste structurile de placă existente s-a depus zăpadă proaspată, umedă, ceea ce sporeste riscul dinamizării zăpezii, expunerea fiind și la altitudini joase, aparent sigure, din cauza eventualelor avalanșe care pot veni de la altitudini superioare.
Atenționăm schiorii de free ride și cei care practică schiul de tură că, în următoarele zile, riscul de avalanșă va fi foarte mare, pentru că cei 60 cm depuși la altitudinea de 2000 de metri sunt acumulați în troiene și plăci de vânt pe alocuri, formațiuni instabile, care se pot desprinde chiar și la încărcări ușoare sau chiar spontan.
Sfatul Salvamont Argeş pentru cei care îşi vor petrece sejurul în zona montană argeşeană este să nu încerce să urce pe traseele închise şi să ceară informaţii salvatorilor montani din zonă sau la Dispeceratul Național Salvamont, formând 0SALVAMONT.
De asemenea, trebuie estimat timpul necesar efectuării excursiei în aşa fel încât, să existe o marjă de siguranţă de o ora de lumină, după terminarea acesteia, tinând cont că la ora 19:30 este deja întuneric. În afara echipamentului obligatoriu iarna (încălţăminte şi îmbrăcăminte adecvată, colţari, piolet etc.) trebuie să existe în permanenţă în rucsac o lanternă cu baterii proaspete pentru fiecare participant, evitând astfel situaţii neplăcute. Chiar şi în cazul excursiilor cu autoturismul, este indicat să aveţi încălţări şi îmbrăcăminte de iarnă, de asemenea o lanternă, pentru situaţiile în care sunteţi nevoiţi să vă deplasaţi pe jos. Nu parcaţi maşinile la baza pantelor mari, fără pădure, încărcate cu zăpadă!
În perioada de iarna, care la altitudini mari durează până la sfârsitul lunii mai, este necesară o prudenţă mărită, pentru a evita situaţiile nedorite.