Pentru a doua oara in aceasta primavara, Campulungul a iesit curajos in lume, participand, dupa „Holiday Market” de la Palatul Parlamentului, la cel mai mare eveniment de promovare turistica din prima jumatate a anului, a XXV-a editie a Targului National de Turism de la RomExpo. Prezenta la targ si materialele publicitare sunt incluse in proiectul „Promovarea activitatilor de marketing si a produselor specifice municipiului Campulung Muscel, judetul Arges”, derulat cu finantare prin Programul Operational Regional.
S-a intentionat evidentierea unicitatii orasului in peisajul natural si cultural-istoric romanesc, caracter sustinut prin mai multe argumente solide si, in consecinta, atragerea unui numar tot mai mare de turisti catre aceasta destinatie. Campulung Muscel, orasul lui Negru Voda si al lui Basarab I, a fost in 1330 prima capitala a tarii Romanesti si in 1521 orasul in care s-a emis primul document scris in limba romana – Scrisoarea lui Neacsu. Mai apoi, in 1669, devine orasul primei scoli publice romanesti, “scoala pentru toate starile”. Este singurul oras din Romania pe ale carui strazi au fost ridicate si inca se conserva 37 de cruci votive din piatra si orasul din Romania cu cele mai multe biserici raportat la numarul de locuitori. Unicitatea Campulungului este accentuata de centrul sau, singurul centru istoric din sudul Romaniei conservat integral, cu cladiri in stil neoromanesc, datand din secolul XIX. La inceputul secolului XX, era considerat orasul cu cel mai curat aer din Romania.
Dupa o prima zi de joi, 31 martie, zi in care vizitatori evazivi s-au indreptat mai mult catre standurile ofertelor de vacante de vara la mare, vineri, 1 aprilie, Campulung Muscel a reprezentat un pol al interesului publicului.
La standul unde cele doua membre ale echipei de proiect, promotoare ale principalelor obiective turistice din Campulung, au prezentat zestrea naturala si culturala a zonei, a sosit domnul primar Calin Ioan Andrei, care a adaugat prin convingatoarea sa prezenta confirmarea interesului autoritatilor pentru dezvoltarea sectorului turistic. Dintre prietenii statornici s-a remarcat vizita domnului Adrian Vlaicu, director al CFR Calatori, preocupat sa ajute la sosirea cat mai multor turisti pe meleagurile muscelene si a domnului prof. Nicolae Luca, director al Festivalului International de Film Turistic „Document.Art”, ce continua sa se desfasoare, la fel ca in ultimii trei ani, la Campulung Muscel, in luna iulie. Domnul Bogdan Racasanu, director al „Negru Voda Turism Invest”, a completat oferta prezentata cu informatii si materiale relativ la modernele si atractivele spatii de cazare din Campulung.
Popularitatea standului a crescut simtitor odata cu sosirea maestrului Ovidiu Lipan Tandarica, un constant prieten al Campulungului, ce s-a lasat adoptat cu mare disponibilitate, fiind recompensat la randul sau cu cea mai sincera prietenie si admiratie. Surprizele oferite vizitatorilor au continuat „la inaltime”, am putea spune, pentru ca doamna Monica Iagar, marea noastra campioana de atletism, a fost sarbatorita intre prietenii musceleni cu prilejul zilei sale de nastere, aducand un plus de interes si de flash-uri ale aparatelor foto catre standul orasului. Intre orele 16.00 – 18.00, frumoasa Adelina Pestritu a imbracat un superb costum popular muscelean cusut cu matase alba, neagra si fir auriu, pentru a reprezenta orasul sau natal si a pozat cu gratie pentru mass media prezente, sprijinind invitatia catre evenimentele ce urmeaza a avea loc la Campulung, in aceasta vara.
Dupa cum era de asteptat, zilele de sambata si duminica s-au remarcat printr-o afluenta crescuta de vizitatori – doritori de trasee turistice alternative sau cunoscatori ai Muscelului ce revin cu mare bucurie, cu fiecare ocazie posibila -, materialele promotionale dovedindu-se insuficiente fata de interesul publicului. Week-end-ul a fost un bun prilej de intalnire cu musceleni veniti de acasa pentru mai mult „lobby” locurilor natale, dar si cu mai multi dintre cei pe care viata i-a indreptat dinspre vechea resedinta domneasca spre capitala actuala a tarii.
Prezenta municipiului Campulung Muscel la RomExpo, o premiera dupa o mai lunga perioada de nemeritata liniste sub aspectul promovarii, a fost cu siguranta un succes intr-o strategie de marketing al traditiilor, culturii, patrimoniului natural si antropic, o reusita intalnire cu toti cei care vor veni spre Campulung…un oras cat se poate de viu, caruia i s-a dus vestea tare frumos in aceste zile de primavara!