Primarul din Berevoieşti, Florin Proca, nu ar fi fost străin de ororile care se petreceau la ferma unde 40 de tineri fuseseră transformaţi în sclavi. De altfel, este destul de dificil ca un astfel de lucru să se fi întâmplat fără ştirea sau complicitatea altora. Că e vorba de primar, poate chiar poliţia din zonă sau alţi locuitori, e imposibil ca nimeni să nu fi ştiut, văzut sau bănuit că ceva necurat se întâmplă la ferma unde tineri, parte dintre ei minori, erau torturaţi, violaţi, umiliţi şi exploataţi.
Investigatorii îl au în vizor pe primarul comunei Berevoieşti, Florin Proca, din momentul în care au primit informaţia potrivit căreia sclavii ar fi fost folosiţi inclusiv pentru construcţia unei vile şi a unei păstrăvării care îi aparţine.
,,Pe mine nu m-a anunțat nimeni de această anchetă. Am aflat astăzi de dimineață despre descinderi de la primărie. De la dumneavoastră, din presă, aflu aceste lucruri. Nu există așa ceva. Nu știu ce declară ei, va dați seama! De ce declară așa! Dar la mine la păstrăvărie… nu e păstrăvăria mea… Nu a lucrat absolut nimeni, va dați seama! Nici nu am avut idee că există așa ceva acolo, în sat… Ba mai mult, există o adresă din 2015 din partea Primăriei Berevoiești prin care eu aduc la cunoștință faptul că ar exista niște persoane minore suspecte în zona respectivă! Practic, am cerut sprijinul autorităților, dar mai departe…. Că eu aş fi implicat… Evident, că niciodată nu cunoșteam așa ceva! Nu pot să ştiu ce declară ei, de ce declară așa ceva!” a declarat primarul Florin Proca, pentru Sursata.ro.