Povestea merge mai departe… în cazul Simonei Niculescu, pentru care statul se străduieşte să-i rezerve surprize de fiecare dată. De data aceasta vorbim despre Poşta Română care, în mod abuziv, refuză să-i aducă la domiciliu coletele pentru care expeditorii plătesc.
Pentru o reactualizare a subiectului, citiţi:
►Administraţia argeşeană suferă, de doi ani, de impotenţă! Apel disperat, din vârf de deal!
►Cum luptă statul român împotriva propriilor cetăţeni. Simona Niculescu vorbeşte despre ,,famiglia" din justiţie
►Simona Niculescu: Unde încep drepturile noastre se termină hoția mai-marilor noştri. Şase sfaturi pentru trezirea din inerţie!
Ce s-a mai întâmplat de data aceasta… Păi, s-a întâmplat după cum doamna Niculescu scrie:
,,Ne-am luat ţara înapoi, nu glumă… Doamna Maria Moraru a vrut să-mi trimită apă din Bucureşti, a fost refuzată la 3 servicii poştale sub motivul că nu ar transporta Poşta Română… apă. Mai mult, la un oficiu poştal au făcut teoria chibritului, citez : "pai ce s-ar intampla daca mai multi bucuresteni ar trimite cate 5l in Baiculesti, la aceeasi adresa si noi avem 1 singur postas, fara mijloace de transport?!".
Oameni buni, unde am ajuns ca ţară? Când un om vrea să trimită un pachet, plăteşte transportul, când acest serviciu de livrare la domiciliu EXISTĂ pe site-ul Poştei Române, cum se poate întâmpla aşa ceva?
Gândiţi-vă BINE DE TOT dacă vă convine să lăsaţi funcţionarii mărunţi să decidă dacă vă lasă sau nu să TRĂIŢI.
Astăzi am avut eu nevoie de susţinerea voastră, v-am rugat să-mi trimiteţi apă potabilă, poate mâine veţi avea şi dumneavoastră nevoie de a primi un colet. Acceptăm cu toţii să decidă decă au chef să-şi îndeplinească atribuţiunile din fişa postului?
Ajung la concluzia că toţi trepăduşii plătiţi din banii publici se cred mici Dumnezei. Suntem bolnavi. Atât de bolnavi încât nici nu mai putem să vedem întinderea dezastrului.
Degeaba mergeţi să strigaţi pe străzi în faţa guvernului închis, ACESTEA sunt veritabilele probleme care într-o bună zi ne vor gâtui.”