Cu ocazia Zilei de Dragobete, sărbătoare tradițională românească, tinerii de la Organizația TEAM Mioveni, în parteneriat cu Centrul Cultural Mioveni și Casa de Cultură a Sindicatelor „Dacia” vor organiza spectacolul caritabil „Dragobete, iubește românește”.
Evenimentul se va desfășura pe data de 24 februarie, de la ora 18:00 și va fi găzduit de Casa de Cultură a Sindicatelor Mioveni.
În cadrul acestui spectacol vor urca pe scenă cursanții de la Centrul Cultural Mioveni, ce vor bucura publicul prin muzică, dans și teatru, cu invitați speciali precum Johny Bădulescu, Valentin Poienariu și Ștefania Vorovenci . De asemenea, va fi pregătită și o surpriză pentru spectatori.
Prețul biletului este de 5 lei, acesta putând a fi achiziționat de la Casa de Cultură a Sindicatelor „Dacia” din Mioveni. Fondurile strânse în urma acestui eveniment caritabil vor fi folosite pentru a premia un cuplu longeviv din orașul Mioveni cu o excursie într-o stațiune balneară.