Procurorii DNA au început urmărirea penală împotriva preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, pe care îl acuză de mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului într-un dosar de corupţie.
În urma audierii ca martor în luna aprilie, acesta ar fi dat declaraţii mincinoase în dosarul în care Paul Lambrino, cel care şi-a adjudecat titlul de Prinţ de România, este cap de afiş. Paul Lambrino ar fi fost împroprietărit ilegal, susţin procurorii. Romsilva a pierdut la tribunal aproape 50 de hectare din pădurea Snagov, iar judecătorii arată în motivarea deciziei pe care au luat-o că Paul de România are drept de proprietate. Nu în calitate de urmaş cu sânge regal, ci după ce a cumpărat drepturile succesorale ale Elenei Lupescu. Nepotul nelegitim al lui Carol al II-lea mai cere 50 de castele şi clădiri istorice şi peste 600 de kilometri pătraţi de terenuri din întreaga ţară. Toate aceste bunuri le cere prin inginerii financiare şi juridice nebănuite, mai susţin procurorii.
Comunicatul DNA:
„În cadrul actelor de cercetare efectuate pentru lămurirea cauzei referitoare la retrocedarea presupus nelegală a unei suprafețe din Pădurea Snagov și a Fermei Băneasa (a cărei trimitere în judecată a fost mediatizată prin comunicatul nr. 654 din 18 mai 2016) s-a dispus citarea, pentru a fi audiat ca martor, numitul Popescu Tăriceanu Călin Constantin Anton. Această citare a fost necesară în condițiile în care existau indicii că el ar avea cunoștință despre activitatea infracțională a grupului susmenționat, prin prisma relațiilor de afaceri sau de prietenie avute cu membrii acestui grup.
Fiind audiat la data de 15 aprilie 2016, în depoziția luată sub jurământ, acesta a făcut declarații necorespunzătoare adevărului cu privire la aspecte esențiale ale cauzei asupra cărora a fost întrebat și nu a spus tot ce știe în legătură cu împrejurări esențiale, urmărind prin aceasta împiedicarea / îngreunarea cercetărilor și a tragerii la răspundere penală a inculpaților cercetați în dosarul trimis în judecată, mediatizat prin comunicatul nr 654 din 18 mai 2016.
Astfel, suspectul Popescu Tăriceanu Călin a menționat în mod nereal că nu a avut cunoștință de achiziționarea drepturilor succesoarele ale lui Al României Paul de către Silberstein Tal, Truică Remus și alții și că nu a discutat cu Truică Remus despre taxele notariale. De asemenea, acesta a mai declarat că nu are relații apropiate și nu a păstrat legătura cu inculpații Andronic Dan Cătălin și Silberstein Tal, cu care s-a întâlnit doar sporadic, aflând din presă, ca urmare a comunicatelor DNA, despre acest dosar. A precizat, de asemenea că nu l-a prezentat/introdus pe Tal Silberstein altor politicieni din România.
A mai precizat, că nu a avut o relație apropiată cu inculpatul Marcovici Marius, ascunzând totodată că are cunoștință de relația acestuia din urmă cu inculpatul Tal Silberstein.
Aceste declarații sunt aspecte necorespunzătoare adevărului, fiind contrazise de probatoriul administrat în cauză (declarații ale martorilor, suspecților și alte mijloace de probă).
Suspectului i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.
Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.”