4,K
CV-urile se depun la chioscul de ziare unde lucreaza
In presa din Câmpulung a aparut un anunt prin care salariatilor care au lucrat la fosta uzina ARO li se aduce la cunostinta ca, incepând de la 1 septembrie, la Gura Humorului, va incepe activitatea pentru „fabricarea noii masini de teren agricole Bucovina”. Cum anuntul se adreseaza concret unor meseriasi (mecanici auto, montatori si probe functionare, sudori, prelucratori prin aschiere, maistri, tehnicieni, ingineri si altii) si cum se precizeaza si un nume de telefon pentru relatii suplimentare, se lasa de inteles faptul ca ar putea fi vorba despre oportunitati de angajare la noua fabrica de automobile 4×4 despre care s-a spus ca se va construi in micul oras bucovinean. Este vorba despre un proiect care il are in centru pe Mihai Ciobanu, fost director general la ARO, cel care a vrut sa continue productia de autoutilitare la fostul Centru de Studii de la ARO Câmpulung, ale carei active au fost chiar cumparate prin societatea AMROM. Numai ca bunele intentii au fost spulberate de lipsa de finantare, insa sperantele au fost reaprinse acum, prin noul proiect „Bucovina”, care se sustine ca va fi lansat la Gura Humorului.
Brigada Musceleana e gata sa plece in Moldova
La numarul de telefon precizat in anunt raspunde fostul lider sindical de la ARO, Ion Cotescu, cel care a fost condamnat pentru terorism pentru ca ar fi imprastiat niste „armaghedoane” care cuprindeau amenintari la adresa unora dintre cei considerati a fi raspunzatori de dezastrul de la uzina musceleana. Acesta a confirmat faptul ca se are in vedere recrutarea de specialisti care au lucrat la ARO pentru ca, prin experienta lor, sa contribuie la succesul noii masini „Bucovina”, despre care a precizat ca este un proiect nou, in mod eronat asimilat cu ARO. „Am primit pâna acum sute de telefoane de la fosti salariati de la ARO, interesati de noua masina. Am primit si câteva zeci de CV-uri, pe care le-am clasat in patru dosare, fiindca intentionam sa formam o brigada musceleana care sa mearga la Gura Humorului pentru a pregati personalul de acolo. Urmeaza sa se stabileasca modul de cazare si celelalte conditii” – a precizat el.
Ion Cotescu lucreaza in prezent la chioscul de ziare amplasat lânga Colegiul „Dinicu Golescu” din Câmpulung, acolo unde ofera relatii despre proiectul bucovinean si primeste cererile de angajare. Cunoscut ca fiind un apropiat al lui Mihai Ciobanu, el este convins ca la Gura Humorului, acolo unde se bucura de tot sprijinul, fostul director al uzinei va reusi sa produca o autoutilitara ieftina, care sa isi gaseasca cumparatori in Uniunea Europeana. El crede ca automobilul ARO a fost sabotat si arata oricui articole de specialitate care confirma, si dupa decenii, calitatile primei masini de fabricatie integral româneasca.