Tudor Pendiuc – 8 ani de închisoare cu executare. Ema Pendiuc – 5 ani cu executare. Acestea sunt sentințele date de către magistrații Tribunalului București. Chiar dacă nu sunt definitive și irevocabile, iar cei condamnați mai au căi de atac, la asemenea pedepse este aproape imposibil ca în final să primească închisoare fără executare.
Sentință Tudor Pendiuc
Soluţia pe scurt: 1. In baza art. 289, alin.l C.p. cu referire la art. 6 şi 7 alin.l lit. a din Legea 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C.p, corespondent art. 254, alin. 1 şi 2 din Vechiul Cod Penal rap. la arţ. 6 şi 7 alin.2, din Legea 78/2000, anterior modificării prin Legea 255/2013 condamna pe inculpatul PENDIUC TUDOR, la o pedeapsa de 6 (sase) ani inchisoare pentru savarsirea infractiunii de luare de mita. In baza art. 67 alin. 2 C.pen. in referire la art. 68 alin. 1 lit. c C.pen. aplica inculpatului pedeapsa complementara a interzicerii exercitarii drepturilor prev. la art. 66 alin. 1 lit. a, b, g si k C.pen. , constand in interzicerea dreptului de a fi ales in autoritatile publice sau in orice alte functii publice, dreptul de a ocupa o functie care implica exercitiul autoritatii de stat, dreptul de a ocupa functia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfasura activitatea de care s-a folosit pentru savarsirea infractiunii, respectiv dreptul de a ocupa o functie de conducere in cadrul unei persoane juridice de drept public, pe o durata de 5 (cinci) ani, dupa executarea pedepsei inchisorii, dupa gratierea totala ori a restului de pedeapsa, dupa implinirea termenului de prescriptie a executarii pedepsei sau dupa expirarea termenului de supraveghere a liberarii conditionate. In baza art.65 alin. 1 si 3 C.pen. aplica aceluiasi inculpat pedeapsa accesorie a interzicerii exercitarii drepturilor prev. la art. 66 alin. 1 lit. a, b, g si k C.pen. , constand in interzicerea dreptului de a fi ales in autoritatile publice sau in orice alte functii publice, dreptul de a ocupa o functie care implica exercitiul autoritatii de stat, dreptul de a ocupa functia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfasura activitatea de care s-a folosit pentru savarsirea infractiunii, , respectiv dreptul de a ocupa o functie de conducere in cadrul unei persoane juridice de drept public, incepand cu data ramanerii definitive a prezentei hotarari si pana la executarea sau considerarea ca executata a pedepsei aplicate. In baza art. 132 din Legea nr.78/2000 rap. la art.297 alin.l C.p. cu ref. la art.309 C.p. cu aplic, art.35 alin.l C.p. , art.5 C.p. condamna pe acelasi inculpat la o pedeapsa de 6 (sase) ani inchisoare pentru savarsirea infractiunii de abuz in serviciu cu consecinte deosebit de grave si in forma continuata. In baza art. 67 alin. 2 C.pen. in referire la art. 68 alin. 1 lit. c C.pen. aplica inculpatului pedeapsa complementara a interzicerii exercitarii drepturilor prev. la art. 66 alin. 1 lit. a, b, g si k C.pen. , constand in interzicerea dreptului de a fi ales in autoritatile publice sau in orice alte functii publice, dreptul de a ocupa o functie care implica exercitiul autoritatii de stat, dreptul de a ocupa functia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfasura activitatea de care s-a folosit pentru savarsirea infractiunii, respectiv dreptul de a ocupa o functie de conducere in cadrul unei persoane juridice de drept public, pe o durata de 5 (cinci) ani, dupa executarea pedepsei inchisorii, dupa gratierea totala ori a restului de pedeapsa, dupa implinirea termenului de prescriptie a executarii pedepsei sau dupa expirarea termenului de supraveghere a liberarii conditionate. In baza art.65 alin. 1 si 3 C.pen. aplica aceluiasi inculpat pedeapsa accesorie a interzicerii exercitarii drepturilor prev. la art. 66 alin. 1 lit. a, b, g si k C.pen. , constand in interzicerea dreptului de a fi ales in autoritatile publice sau in orice alte functii publice, dreptul de a ocupa o functie care implica exercitiul autoritatii de stat, dreptul de a ocupa functia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfasura activitatea de care s-a folosit pentru savarsirea infractiunii, respectiv dreptul de a ocupa o functie de conducere in cadrul unei persoane juridice de drept public, incepand cu data ramanerii definitive a prezentei hotarari si pana la executarea sau considerarea ca executata a pedepsei aplicate. In baza art. 38 alin.1 C.pen. in referire la art. 39 alin.1 lit. b C.pen. inculpatul urmeaza sa execute pedeapsa cea mai grea, si anume 6 (sese) ani inchisoare, la care se adauga un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepe stabilite.
Inculpatul urmeaza sa execute pedeapsa rezultanta de 8 (opt) ani inchisoare. In baza art. 45 alin.3 lit. a C.pen. aplica inculpatului pedeapsa complementara a interzicerii exercitarii drepturilor prev. la art. 66 alin.1 lit. a, b, g si k C.pen. , constand in interzicerea dreptului de a fi ales in autoritatile publice sau in orice alte functii publice, dreptul de a ocupa o functie care implica exercitiul autoritatii de stat, dreptul de a ocupa functia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfasura activitatea de care s-a folosit pentru savarsirea infractiunii, , respectiv dreptul de a ocupa o functie de conducere in cadrul unei persoane juridice de drept public, pe o durata de 5 (cinci) ani, dupa executarea pedepsei inchisorii, dupa gratierea totala ori a restului de pedeapsa, dupa implinirea termenului de prescriptie a executarii pedepsei sau dupa expirarea termenului de supraveghere a liberarii conditionate. In baza art.45 alin. 5 C.pen. in referire la art. 45 alin. 3 lit. a C.pen. aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitarii drepturilor prev. la art. 66 alin. 1 lit. a, b, g si k C.pen. , constand in interzicerea drepturilor de a fi ales in autoritatile publice sau in orice alte functii publice, dreptul de a ocupa o functie care implica exercitiul autoritatii de stat, dreptul de a ocupa functia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfasura activitatea de care s-a folosit pentru savarsirea infractiunii, respectiv dreptul de a ocupa o functie de conducere in cadrul unei persoane juridice de drept public, incepand cu data ramanerii definitive a prezentei hotarari si pana la executarea sau considerarea ca executata a pedepsei aplicate. Deduce din pedeapsa rezultanta aplicata, durata retinerii, a arestului preventiv si a arestului la domiciliu din data de 06.11.2014 pana la data de 14.08.2015 inclusiv.
Sentință Ema Pendiuc
2.In baza art.48 C.p. rap. la art.289 alin.l C.pen. cu ref. la art.6 şi 7, alin.l lit. a din Legea nr.78/2000 cu aplic, art.5 C.p corespondent art. 26 Vechiul Cod Penal rap la art. 254 alin. 1 şi 2 din Vechiul Cod Penal rap. la art.6 şi 7 alin.2, din Legea 78/2000, anterior modificării prin Legea 255/2013, condamna pe inculpata PENDIUC EMANUELA-ELENA, la o pedeapsa de 4 (patru ) ani inchisoare pentru complicitate la infractiunea de luare de mita. In baza art. 67 alin. 2 C.pen. in referire la art. 68 alin. 1 lit. c C.pen. aplica inculpatei pedeapsa complementara a interzicerii exercitarii drepturilor prev. la art. 66 alin. 1 lit. a, b si k C.pen. , constand in interzicerea dreptului de a fi ales in autoritatile publice sau in orice alte functii publice, dreptul de a ocupa o functie care implica exercitiul autoritatii de stat, dreptul de a ocupa o functie de conducere in cadrul unei persoane juridice de drept public , pe o durata de 2 (doi) ) ani, dupa executarea pedepsei inchisorii, dupa gratierea totala ori a restului de pedeapsa, dupa implinirea termenului de prescriptie a executarii pedepsei sau dupa expirarea termenului de supraveghere a liberarii conditionate. In baza art.65 alin. 1 si 3 C.pen. aplica aceleiasi inculpate pedeapsa accesorie a interzicerii exercitarii drepturilor prev. la art. 66 alin. 1 lit. a, b si k C.pen. , constand in interzicerea dreptului de a fi ales in autoritatile publice sau in orice alte functii publice, dreptul de a ocupa o functie care implica exercitiul autoritatii de stat, dreptul de a ocupa o functie de conducere in cadrul unei persoane juridice de drept public, incepand cu data ramanerii definitive a prezentei hotarari si pana la executarea sau considerarea ca executata a pedepsei aplicate. In baza art. 29 alin.1 lit.b din Legea 656/2002, corespondent art. 49 alin.1 lit. b din Legea 129/2019, condamna pe aceasi inculpata la o pedeapsa de 3 (trei) ani inchisoare pentru savarsirea infractiunii de spalare a banilor. In baza art. 67 alin. 1 C.pen. in referire la art. 68 alin. 1 lit. c C.pen. aplica inculpatei pedeapsa complementara a interzicerii exercitarii drepturilor prev. la art. 66 alin. 1 lit. a, b si k C.pen. , constand in interzicerea dreptului de a fi ales in autoritatile publice sau in orice alte functii publice, dreptul de a ocupa o functie care implica exercitiul autoritatii de stat, dreptul de a ocupa o functie de conducere in cadrul unei persoane juridice de drept public , pe o durata de 2 (doi) ) ani, dupa executarea pedepsei inchisorii, dupa gratierea totala ori a restului de pedeapsa, dupa implinirea termenului de prescriptie a executarii pedepsei sau dupa expirarea termenului de supraveghere a liberarii conditionate. In baza art.65 alin. 1 si 3 C.pen. aplica aceleasi inculpate pedeapsa accesorie a interzicerii exercitarii drepturilor prev. la art. 66 alin. 1 lit. a, b si k C.pen. , constand in interzicerea dreptului de a fi ales in autoritatile publice sau in orice alte functii publice, dreptul de a ocupa o functie care implica exercitiul autoritatii de stat, dreptul de a ocupa o functie de conducere in cadrul unei persoane juridice de drept public, incepand cu data ramanerii definitive a prezentei hotarari si pana la executarea sau considerarea ca executata a pedepsei aplicate. In baza art. 38 alin.1 C.pen. in referire la art. 39 alin.1 lit. b C.pen. inculpata urmeaza sa execute pedeapsa cea mai grea, si anume 4 (patru) ) ani inchisoare, la care se adauga un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepe stabilite. Inculpata urmeaza sa execute pedeapsa rezultanta de 5 (cinci) ani inchisoare. In baza art. 45 alin.3 lit. a C.pen. aplica inculpatei pedeapsa complementara a interzicerii exercitarii drepturilor prev. la art. 66 alin. 1 lit. a, b si k C.pen. , constand in interzicerea dreptului de a fi ales in autoritatile publice sau in orice alte functii publice, dreptul de a ocupa o functie care implica exercitiul autoritatii de stat, respectiv dreptul de a ocupa o functie de conducere in cadrul unei persoane juridice de drept public , pe o durata de 2 (doi) ) ani, dupa executarea pedepsei inchisorii, dupa gratierea totala ori a restului de pedeapsa, dupa implinirea termenului de prescriptie a executarii pedepsei sau dupa expirarea termenului de supraveghere a liberarii conditionate. In baza art.45 alin. 5 C.pen. in referire la art. 45 alin. 3 lit. a C.pen. aplica inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exercitarii drepturilor prev. la art. 66 alin. 1 lit. a, b si k C.pen. , constand in interzicerea dreptului de a fi ales in autoritatile publice sau in orice alte functii publice, dreptul de a ocupa o functie care implica exercitiul autoritatii de stat, respectiv dreptul de a ocupa o functie de conducere in cadrul unei persoane juridice de drept public, incepand cu data ramanerii definitive a prezentei hotarari si pana la executarea sau considerarea ca executata a pedepsei aplicate. Deduce din pedeapsa rezultanta aplicata, durata retinerii de la data de 06.11.2014.
Sentință Valentin Vișoiu
3. In baza art.290 alin.l C.p. cu aplic.art.6 din Legea 78/2000 şi art. 5 C.pen. , corespondent art.255 Vechiul Cod Penal, cu aplicarea art. 6 şi 7 alin. 2, din Legea 78/2000, condamna pe inculpatul VISOIU VALENTIN, la o pedeapsa de 4 (patru ) ani inchisoare pentru savarsirea infractiunii de dare de mita. In baza art. 67 alin. 1 C.pen. in referire la art. 68 alin. 1 lit. c C.pen. aplica inculpatului pedeapsa complementara a interzicerii exercitarii drepturilor prev. la art. 66 alin. 1 lit. a, b si k C.pen. , constand in interzicerea dreptului de a fi ales in autoritatile publice sau in orice alte functii publice, dreptul de a ocupa o functie care implica exercitiul autoritatii de stat, respectiv dreptul de a ocupa o functie de conducere in cadrul unei persoane juridice de drept public , pe o durata de 3 (trei) ) ani, dupa executarea pedepsei inchisorii, dupa gratierea totala ori a restului de pedeapsa, dupa implinirea termenului de prescriptie a executarii pedepsei sau dupa expirarea termenului de supraveghere a liberarii conditionate. In baza art.65 alin. 1 si 3 C.pen. aplica aceluiasi inculpat pedeapsa accesorie a interzicerii exercitarii drepturilor prev. la art. 66 alin. 1 lit. a, b si k C.pen. , constand in interzicerea dreptului de a fi ales in autoritatile publice sau in orice alte functii publice, dreptul de a ocupa o functie care implica exercitiul autoritatii de stat, respectiv dreptul de a ocupa o functie de conducere in cadrul unei persoane juridice de drept public, incepand cu data ramanerii definitive a prezentei hotarari si pana la executarea sau considerarea ca executata a pedepsei aplicate. In baza art. 29 alin.1 lit.b din Legea 656/2002, corespondent art. 49 alin.1 lit. b din Legea 129/2019, condamna pe acelasi inculpat la o pedeapsa de 4 (patru) ani inchisoare pentru savarsirea infractiunii de spalare de bani. In baza art. 67 alin. 1 C.pen. in referire la art. 68 alin. 1 lit. c C.pen. aplica inculpatului pedeapsa complementara a interzicerii exercitarii drepturilor prev. la art. 66 alin. 1 lit. a, b si k C.pen. , constand in interzicerea dreptului de a fi ales in autoritatile publice sau in orice alte functii publice, dreptul de a ocupa o functie care implica exercitiul autoritatii de stat, respectiv dreptul de a ocupa o functie de conducere in cadrul unei persoane juridice de drept public , pe o durata de 3 (trei) ) ani, dupa executarea pedepsei inchisorii, dupa gratierea totala ori a restului de pedeapsa, dupa implinirea termenului de prescriptie a executarii pedepsei sau dupa expirarea termenului de supraveghere a liberarii conditionate. In baza art.65 alin. 1 si 3 C.pen. aplica aceluiasi inculpat pedeapsa accesorie a interzicerii exercitarii drepturilor prev. la art. 66 alin. 1 lit. a, b si k C.pen. , constand in interzicerea dreptului de a fi ales in autoritatile publice sau in orice alte functii publice, dreptul de a ocupa o functie care implica exercitiul autoritatii de stat, respectiv dreptul de a ocupa o functie de conducere in cadrul unei persoane juridice de drept public, incepand cu data ramanerii definitive a prezentei hotarari si pana la executarea sau considerarea ca executata a pedepsei aplicate. In baza art. 48 C.pen. raportat la art. 132 din Legea nr.78/2000 rap. la art.297 alin.l C.p. cu ref. la art.309 C.p., art. 35 alin.1 C.pen., cu aplic. art.5 C.p. condamna pe acelasi inculpat la o pedeapsa de 5 (cinci) ani inchisoare pentru complicitate la savarsirea infractiunii de abuz in serviciu cu consecinte deosebit de grave si in forma continuata . In baza art. 67 alin. 2 C.pen. in referire la art. 68 alin. 1 lit. c C.pen. aplica inculpatului pedeapsa complementara a interzicerii exercitarii drepturilor prev. la art. 66 alin. 1 lit. a, b si k C.pen. , constand in interzicerea dreptului de a fi ales in autoritatile publice sau in orice alte functii publice, dreptul de a ocupa o functie care implica exercitiul autoritatii de stat, respectiv dreptul de a ocupa o functie de conducere in cadrul unei persoane juridice de drept public , pe o durata de 3 (trei) ) ani, dupa executarea pedepsei inchisorii, dupa gratierea totala ori a restului de pedeapsa, dupa implinirea termenului de prescriptie a executarii pedepsei sau dupa expirarea termenului de supraveghere a liberarii conditionate. In baza art.65 alin. 1 si 3 C.pen. aplica aceluiasi inculpat pedeapsa accesorie a interzicerii exercitarii drepturilor prev. la art. 66 alin. 1 lit. a, b si k C.pen. , constand in interzicerea dreptului de a fi ales in autoritatile publice sau in orice alte functii publice, dreptul de a ocupa o functie care implica exercitiul autoritatii de stat, respectiv dreptul de a ocupa o functie de conducere in cadrul unei persoane juridice de drept public, incepand cu data ramanerii definitive a prezentei hotarari si pana la executarea sau considerarea ca executata a pedepsei aplicate. In baza art. 38 alin.1 C.pen. in referire la art. 39 alin.1 lit. b C.pen. inculpatul urmeaza sa execute pedeapsa cea mai grea, si anume 5 (cinci) ani inchisoare, la care se adauga un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepe stabilite. Inculpatul urmeaza sa execute pedeapsa rezultanta de 7 (sapte) ani si 8 (opt) luni inchisoare. In baza art. 45 alin.3 lit. a C.pen. aplica inculpatului pedeapsa complementara a interzicerii exercitarii drepturilor prev. la art. 66 alin. 1 lit. a, b si k C.pen. , constand in interzicerea dreptului de a fi ales in autoritatile publice sau in orice alte functii publice, dreptul de a ocupa o functie care implica exercitiul autoritatii de stat, respectiv dreptul de a ocupa o functie de conducere in cadrul unei persoane juridice de drept public , pe o durata de 3 (trei) ) ani, dupa executarea pedepsei inchisorii, dupa gratierea totala ori a restului de pedeapsa, dupa implinirea termenului de prescriptie a executarii pedepsei sau dupa expirarea termenului de supraveghere a liberarii conditionate. In baza art.45 alin. 5 C.pen. in referire la art. 45 alin. 3 lit. a C.pen. aplica aceluiasi inculpat pedeapsa accesorie a interzicerii exercitarii drepturilor prev. la art. 66 alin. 1 lit. a, b si k C.pen. , constand in interzicerea dreptului de a fi ales in autoritatile publice sau in orice alte functii publice, dreptul de a ocupa o functie care implica exercitiul autoritatii de stat, respectiv dreptul de a ocupa o functie de conducere in cadrul unei persoane juridice de drept public, incepand cu data ramanerii definitive a prezentei hotarari si pana la executarea sau considerarea ca executata a pedepsei aplicate. Deduce din pedeapsa rezultanta aplicata, durata retinerii, a arestului preventiv si a arestului la domiciliu din data de 06.11.2014 pana la data de 20.07.2015 inclusiv.
Sentință Gheorghe Văsâi
4. In baza art.48 C.p. rap. la art.132 din Legea nr.78/2000 rap. la art.297 alin.l C.p. cu ref. la art.309 C.p. cu aplic, art.35 alin.l C.p. cu aplic, art.5 C.p. condamna pe inculpatul VĂSÎI GHEORGHE, la o pedeapsa de 6 (sase) ani inchisoare pentru complicitate la savarsirea infractiunii de abuz in serviciu cu consecinte deosebit de grave si in forma continuata . In baza art. 67 alin. 2 C.pen. in referire la art. 68 alin. 1 lit. c C.pen. aplica inculpatului pedeapsa complementara a interzicerii exercitarii drepturilor prev. la art. 66 alin. 1 lit. a, b si k C.pen. , constand in interzicerea dreptului de a fi ales in autoritatile publice sau in orice alte functii publice, dreptul de a ocupa o functie care implica exercitiul autoritatii de stat, respectiv dreptul de a ocupa o functie de conducere in cadrul unei persoane juridice de drept public , pe o durata de 3 (trei) ) ani, dupa executarea pedepsei inchisorii, dupa gratierea totala ori a restului de pedeapsa, dupa implinirea termenului de prescriptie a executarii pedepsei sau dupa expirarea termenului de supraveghere a liberarii conditionate. In baza art.65 alin. 1 si 3 C.pen. aplica aceluiasi inculpat pedeapsa accesorie a interzicerii exercitarii drepturilor prev. la art. 66 alin. 1 lit. a, b si k C.pen. , constand in interzicerea dreptului de a fi ales in autoritatile publice sau in orice alte functii publice, dreptul de a ocupa o functie care implica exercitiul autoritatii de stat, respectiv dreptul de a ocupa o functie de conducere in cadrul unei persoane juridice de drept public, incepand cu data ramanerii definitive a prezentei hotarari si pana la executarea sau considerarea ca executata a pedepsei aplicate. Deduce din pedeapsa rezultanta aplicata, durata retinerii, a arestului preventiv si a arestului la domiciliu din data de 07.11.2014 pana la data de 20.07.2015 inclusiv. 5. In baza art.48 C.p. rap. la art.132 din Legea nr.78/2000 rap. la art.297 alin.l C.p. cu ref. la art.309 C.p. cu aplic, art.35 alin.l C.p. cu aplic, art.5 C.p. condamna pe inculpatul SCARLAT CONSTANTIN, la o pedeapsa de 6 (sase) ani inchisoare pentru complicitate la savarsirea infractiunii de abuz in serviciu cu consecinte deosebit de grave si in forma continuata . In baza art. 67 alin. 2 C.pen. in referire la art. 68 alin. 1 lit. c C.pen. aplica inculpatului pedeapsa complementara a interzicerii exercitarii drepturilor prev. la art. 66 alin. 1 lit. a, b si k C.pen. , constand in interzicerea dreptului de a fi ales in autoritatile publice sau in orice alte functii publice, dreptul de a ocupa o functie care implica exercitiul autoritatii de stat, respectiv dreptul de a ocupa o functie de conducere in cadrul unei persoane juridice de drept public , pe o durata de 3 (trei) ) ani, dupa executarea pedepsei inchisorii, dupa gratierea totala ori a restului de pedeapsa, dupa implinirea termenului de prescriptie a executarii pedepsei sau dupa expirarea termenului de supraveghere a liberarii conditionate. In baza art.65 alin. 1 si 3 C.pen. aplica aceluiasi inculpat pedeapsa accesorie a interzicerii exercitarii drepturilor prev. la art. 66 alin. 1 lit. a, b si k C.pen. , constand in interzicerea dreptului de a fi ales in autoritatile publice sau in orice alte functii publice, dreptul de a ocupa o functie care implica exercitiul autoritatii de stat, respectiv dreptul de a ocupa o functie de conducere in cadrul unei persoane juridice de drept public, incepand cu data ramanerii definitive a prezentei hotarari si pana la executarea sau considerarea ca executata a pedepsei aplicate. Deduce din pedeapsa rezultanta aplicata, durata retinerii, a arestului preventiv si a arestului la domiciliu din data de 07.11.2014 pana la data de 20.07.2015 inclusiv.
Sentință Ion Constantin
In baza art. 17 alin. 2 C.pr.pen. in referire la art. 16 alin.1 lit.f C.pr.pen. dispune incetarea procesului penal pornit impotriva inculpatului CONSTANTIN ION, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi în formă continuată, prev. de art.48 C.p. rap. la art.132 din Legea nr.78/2000 rap. Ia art.297 alin.l C.p. cu ref. Ia art.309 C.p cu aplic, art.5 C.p., constând intervenit decesul acestuia .
Sentință Roman Aurelian
In baza art.48 C.p. rap. la art.132 din Legea nr.78/2000 rap. la art.297 alin.l C.p. cu ref. la art.309 C.p. cu aplic, art.35 alin.l C.p. art.5 C.p., condamna pe inculpatul ROMAN ROBERT-AURELIAN, la o pedeapsa de 4 (patru) ani si 6 (sase) luni inchisoare pentru complicitate la savarsirea infractiunii de de abuz in serviciu cu consecinte deosebit de grave si in forma continuata . In baza art. 67 alin. 2 C.pen. in referire la art. 68 alin. 1 lit. b C.pen. aplica inculpatului pedeapsa complementara a interzicerii exercitarii drepturilor prev. la art. 66 alin. 1 lit. a, b si k C.pen. , constand in interzicerea dreptului de a fi ales in autoritatile publice sau in orice alte functii publice, dreptul de a ocupa o functie care implica exercitiul autoritatii de stat, respectiv dreptul de a ocupa o functie de conducere in cadrul unei persoane juridice de drept public , pe o durata de 2 (doi) ani, de la data ramanerii definitive a prezentei hotarar In baza art.65 alin. 1 si 3 C.pen. aplica aceluiasi inculpat pedeapsa accesorie a interzicerii exercitarii drepturilor prev. la art. 66 alin. 1 lit. a, b si k C.pen. , constand in interzicerea dreptului de a fi ales in autoritatile publice sau in orice alte functii publice, dreptul de a ocupa o functie care implica exercitiul autoritatii de stat, respectiv dreptul de a ocupa o functie de conducere in cadrul unei persoane juridice de drept public, incepand cu data ramanerii definitive a prezentei hotarari si pana la executarea sau considerarea ca executata a pedepsei aplicate.
Sentință Emilian Nechita
In baza art.48 C.p. rap. la art.132 din Legea nr.78/2000 rap. la art.297 alin.l C.p. cu ref. la art.309 C.p. cu aplic, art.35 alin.l C.p. art.5 C.p., condamna pe inculpatul NECHITA EMILIAN, la o pedeapsa de 4 (patru) ani si 6 (sase) luni inchisoare pentru complicitate la savarsirea infractiunii de de abuz in serviciu cu consecinte deosebit de grave si in forma continuata . In baza art. 67 alin. 2 C.pen. in referire la art. 68 alin. 1 lit. b C.pen. aplica inculpatului pedeapsa complementara a interzicerii exercitarii drepturilor prev. la art. 66 alin. 1 lit. a, b si k C.pen. , constand in interzicerea dreptului de a fi ales in autoritatile publice sau in orice alte functii publice, dreptul de a ocupa o functie care implica exercitiul autoritatii de stat, respectiv dreptul de a ocupa o functie de conducere in cadrul unei persoane juridice de drept public , pe o durata de 2 (doi) ani, de la data ramanerii definitive a prezentei hotarar In baza art.65 alin. 1 si 3 C.pen. aplica aceluiasi inculpat pedeapsa accesorie a interzicerii exercitarii drepturilor prev. la art. 66 alin. 1 lit. a, b si k C.pen. , constand in interzicerea dreptului de a fi ales in autoritatile publice sau in orice alte functii publice, dreptul de a ocupa o functie care implica exercitiul autoritatii de stat, respectiv dreptul de a ocupa o functie de conducere in cadrul unei persoane juridice de drept public, incepand cu data ramanerii definitive a prezentei hotarari si pana la executarea sau considerarea ca executata a pedepsei aplicate.
Sentință Manuel Rotaru
In baza art.48 C.p. rap. la art.132 din Legea nr.78/2000 rap. la art.297 alin.l C.p. cu ref. la art.309 C.p. cu aplic, art.35 alin.l C.p. art.5 C.p., condamna pe inculpatul ROTARU MANUEL-VASILE, la o pedeapsa de 5 (cinci) ani si 6 (sase) luni inchisoare pentru complicitate la savarsirea infractiunii de de abuz in serviciu cu consecinte deosebit de grave si in forma continuata . In baza art. 67 alin. 2 C.pen. in referire la art. 68 alin. 1 lit. b C.pen. aplica inculpatului pedeapsa complementara a interzicerii exercitarii drepturilor prev. la art. 66 alin. 1 lit. a, b si k C.pen. , constand in interzicerea dreptului de a fi ales in autoritatile publice sau in orice alte functii publice, dreptul de a ocupa o functie care implica exercitiul autoritatii de stat, respectiv dreptul de a ocupa o functie de conducere in cadrul unei persoane juridice de drept public , pe o durata de 2 (doi) ani, de la data ramanerii definitive a prezentei hotarar In baza art.65 alin. 1 si 3 C.pen. aplica aceluiasi inculpat pedeapsa accesorie a interzicerii exercitarii drepturilor prev. la art. 66 alin. 1 lit. a, b si k C.pen. , constand in interzicerea dreptului de a fi ales in autoritatile publice sau in orice alte functii publice, dreptul de a ocupa o functie care implica exercitiul autoritatii de stat, respectiv dreptul de a ocupa o functie de conducere in cadrul unei persoane juridice de drept public, incepand cu data ramanerii definitive a prezentei hotarari si pana la executarea sau considerarea ca executata a pedepsei aplicate.
Sentință Elena Berinde
In baza art.48 C.p. rap. la art.132 din Legea nr.78/2000 rap. la art.297 alin.l C.p. cu ref. la art.309 C.p. cu aplic, art.35 alin.l C.p. art.5 C.p., condamna pe inculpata BERINDE ELENA, la o pedeapsa de 5 (cinci) ani si 6 (sase) luni inchisoare pentru complicitate la savarsirea infractiunii de abuz in serviciu cu consecinte deosebit de grave si in forma continuata . In baza art. 67 alin. 2 C.pen. in referire la art. 68 alin. 1 lit. b C.pen. aplica inculpatei pedeapsa complementara a interzicerii exercitarii drepturilor prev. la art. 66 alin. 1 lit. a, b si k C.pen. , constand in interzicerea dreptului de a fi ales in autoritatile publice sau in orice alte functii publice, dreptul de a ocupa o functie care implica exercitiul autoritatii de stat, respectiv dreptul de a ocupa o functie de conducere in cadrul unei persoane juridice de drept public , pe o durata de 2 (doi) ani, de la data ramanerii definitive a prezentei hotarar In baza art.65 alin. 1 si 3 C.pen. aplica aceleiasi inculpate pedeapsa accesorie a interzicerii exercitarii drepturilor prev. la art. 66 alin. 1 lit. a, b si k C.pen. , constand in interzicerea dreptului de a fi ales in autoritatile publice sau in orice alte functii publice, dreptul de a ocupa o functie care implica exercitiul autoritatii de stat, respectiv dreptul de a ocupa o functie de conducere in cadrul unei persoane juridice de drept public, incepand cu data ramanerii definitive a prezentei hotarari si pana la executarea sau considerarea ca executata a pedepsei aplicate.
Sentință Lucia Ivan
In baza art.48 C.p. rap. la art.132 din Legea nr.78/2000 rap. la art.297 alin.l C.p. cu ref. la art.309 C.p. cu aplic, art.35 alin.l C.p. art.5 C.p., condamna pe inculpata IVAN LUCIA-CORINA, la o pedeapsa de 4 (patru) ani si 6 (sase) luni inchisoare pentru complicitate la savarsirea infractiunii de abuz in serviciu cu consecinte deosebit de grave si in forma continuata . In baza art. 67 alin. 2 C.pen. in referire la art. 68 alin. 1 lit. b C.pen. aplica inculpatei pedeapsa complementara a interzicerii exercitarii drepturilor prev. la art. 66 alin. 1 lit. a, b si k C.pen. , constand in interzicerea dreptului de a fi ales in autoritatile publice sau in orice alte functii publice, dreptul de a ocupa o functie care implica exercitiul autoritatii de stat, respectiv dreptul de a ocupa o functie de conducere in cadrul unei persoane juridice de drept public , pe o durata de 2 (doi) ani, de la data ramanerii definitive a prezentei hotarari. In baza art.65 alin. 1 si 3 C.pen. aplica aceleiasi inculpate pedeapsa accesorie a interzicerii exercitarii drepturilor prev. la art. 66 alin. 1 lit. a, b si k C.pen. , constand in interzicerea dreptului de a fi ales in autoritatile publice sau in orice alte functii publice, dreptul de a ocupa o functie care implica exercitiul autoritatii de stat, respectiv dreptul de a ocupa o functie de conducere in cadrul unei persoane juridice de drept public, incepand cu data ramanerii definitive a prezentei hotarari si pana la executarea sau considerarea ca executata a pedepsei aplicate.
Sentință Doru Petriea
In baza art. 277 alin. 1 C.pen. in referire la art. 61 alin.4 lit.b C.pen.-art.61 alin.2 C.pen. condamna pe inculpatul PETRIEA DORU-ALEXANDRU, la o pedeapsa cu amenda penala in cuantum de 30.000 lei ( 150 zile-amenda x 200 lei cantumul unei zile amenda) pentru savarsirea infractiunii de compromiterea intereselor justitiei. In baza art. 67 alin. 2 C.pen. in referire la art. 68 alin. 1 lit. a C.pen. aplica inculpatului pedeapsa complementara a interzicerii exercitarii drepturilor prev. la art. 66 alin. 1 lit. a, b, g si k C.pen. , constand in interzicerea dreptului de a fi ales in autoritatile publice sau in orice alte functii publice, dreptul de a ocupa o functie care implica exercitiul autoritatii de stat, dreptul de a ocupa functia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfasura activitatea de care s-a folosit pentru savarsirea infractiunii, respectiv dreptul de a ocupa o functie de conducere in cadrul unei persoane juridice de drept public, pe o durata de 2 (doi) ani, de la ramanerea definitiva a hotararii de condamnare la pedeapsa amenzii. In baza art.65 alin. 1 si 3 C.pen. aplica aceluiasi inculpat pedeapsa accesorie a interzicerii exercitarii drepturilor prev. la art. 66 alin. 1 lit. a, b, g si k C.pen. , constand in interzicerea dreptului de a fi ales in autoritatile publice sau in orice alte functii publice, dreptul de a ocupa o functie care implica exercitiul autoritatii de stat, dreptul de a ocupa functia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfasura activitatea de care s-a folosit pentru savarsirea infractiunii, , respectiv dreptul de a ocupa o functie de conducere in cadrul unei persoane juridice de drept public, incepand cu data ramanerii definitive a prezentei hotarari si pana la executarea sau considerarea ca executata a pedepsei aplicate. Atrage atentia inculpatului asupra dispozitiilor art. 63 – 64 C.pen.
Sentință Mihai Petriea
In baza art. 277 alin. 1 C.pen. in referire la art. 61 alin.4 lit.b C.pen.-art.61 alin.2 C.pen. condamna pe inculpatul PETRIEA MIHAI, la o pedeapsa cu amenda penala in cuantum de 15.000 lei (150 zile-amenda x 100 lei cantumul unei zile amenda) pentru savarsirea infractiunii de compromiterea intereselor justitiei. In baza art. 67 alin. 1 C.pen. in referire la art. 68 alin. 1 lit. a C.pen. aplica inculpatului pedeapsa complementara a interzicerii exercitarii drepturilor prev. la art. 66 alin. 1 lit. a, b si k C.pen. , constand in interzicerea dreptului de a fi ales in autoritatile publice sau in orice alte functii publice, dreptul de a ocupa o functie care implica exercitiul autoritatii de stat, respectiv dreptul de a ocupa o functie de conducere in cadrul unei persoane juridice de drept public , pe o durata de 1 (un) an, de la ramanerea definitiva a hotararii de condamnare la pedeapsa amenzii. In baza art.65 alin. 1 si 3 C.pen. aplica aceluiasi inculpat pedeapsa accesorie a interzicerii exercitarii drepturilor prev. la art. 66 alin. 1 lit. a, b si k C.pen. , constand in interzicerea dreptului de a fi ales in autoritatile publice sau in orice alte functii publice, dreptul de a ocupa o functie care implica exercitiul autoritatii de stat, respectiv dreptul de a ocupa o functie de conducere in cadrul unei persoane juridice de drept public, incepand cu data ramanerii definitive a prezentei hotarari si pana la executarea sau considerarea ca executata a pedepsei aplicate. Atrage atentia inculpatului asupra dispozitiilor art. 63 – 64 C.pen.
Sentință Carmen Lis
In baza art. 269 alin.1 C.pen. cu aplic. art. 396 alin.10 C.pr.pen., art. 375 C.pr.pen. condamna pe inculpata LIS ELENA-CARMEN, la o pedeapsa cu amenda penala in cuantum de 9.600 lei ( 120 zile-amenda x 80 lei cuntumul unei zile amenda) pentru savarsirea infractiunii de favorizarea faptuitorului. In baza art. 67 alin. 1 C.pen. in referire la art. 68 alin. 1 lit. a C.pen. aplica inculpatei pedeapsa complementara a interzicerii exercitarii drepturilor prev. la art. 66 alin. 1 lit. a, b si k C.pen. , constand in interzicerea dreptului de a fi ales in autoritatile publice sau in orice alte functii publice, dreptul de a ocupa o functie care implica exercitiul autoritatii de stat, respectiv dreptul de a ocupa o functie de conducere in cadrul unei persoane juridice de drept public , pe o durata de 1 (un ) an, de la ramanerea definitiva a hotararii de condamnare la pedeapsa amenzii. In baza art.65 alin. 1 si 3 C.pen. aplica aceleiasi inculpate pedeapsa accesorie a interzicerii exercitarii drepturilor prev. la art. 66 alin. 1 lit. a, b si k C.pen. , constand in interzicerea dreptului de a fi ales in autoritatile publice sau in orice alte functii publice, dreptul de a ocupa o functie care implica exercitiul autoritatii de stat, respectiv dreptul de a ocupa o functie de conducere in cadrul unei persoane juridice de drept public, incepand cu data ramanerii definitive a prezentei hotarari si pana la executarea sau considerarea ca executata a pedepsei aplicate. Atrage atentia inculpatei asupra dispozitiilor art. 63 – 64 C.pen.
Pe latura civila a cauzei: Admite pe fond cererea de interventie in interes propriu formulata de catre intervenienta SC PUBLITRANS 2000 SA., doar pentru opozabilitate. Omologheaza raportul de expertiza tehnica si raspunsul la obiectiunile formulate, intocmit de expert contabil Zaharia Violeta. Constata ca Consiliul Local al Municipiului Pitesti este actionar unic al intervenientei in interes propriu SC PUBLITRANS 2000 SA Pitesti (conform actului constitutival SC PUBLITRANS 2000 SA autentificat sub numarul 852/26.04.2000 de BNP Ghiran Gabriela). Constata ca prejudiciul pretins de catre intervenienta in interes propriu se identifica, ca intindere si cauza, cu prejudiciul pretins de partea civila Consiliul Local al Municipiului Pitesti. Admite in parte cererea de constituire de parte civila formulata de catre partea civila Consiliul Local al Municipiului Pitesti. Respinge cererea de constituire de parte civila formulata de catre intervenienta in interes propriu SC PUBLITRANS 2000 SA Pitesti. In baza art. 19 C.pr.pen. in referire la art. 1381 si urm. C.civ. obliga in solidar inculpatii Pendiuc Tudor, Visoiu Valentin, Văsîi Gheorghe ( in solidar si cu partea responsabila civilmente SC GIREXIM UNIVERSAL SA PITESTI) , Scarlat Constantin (in solidar si cu partea responsabila civilmente SC CNCD SA PITESTI) , Roman Robert-Aurelian, Nechita Emilian, Rotaru Manuel-Vasile, Berinde Elena si Ivan Lucia-Corina la plata catre partea civila CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PITESTI, cu sediul in Pitesti, str. Victoriei nr. 24, Judetul Arges,a sumei de 23.013.099,65 lei reprezentand suma profiturilor obtinute de SC CNCD SA si GIREXIM UNIVERSAL SA, ca urmare a neaplicarii dispozitiilor legale, a eludarii procedurii de licitatie, a nerealizarii contractului, a prelungirii contractului de asociere, respectiv valorile decontate in cadrul contractului de comision/discount si a contractului de service.
In baza art. 397 C.pr.pen. in referire la art. 25 alin. 5 C.pr.pen. lasa nesolutionata actiunea civila cu privire la inculpatul Constantin Ion. In baza art. 397 C.pr.pen. mentine masura sechestrului asigurător, dispus prin Ordonanţa Parchetului de pe langa ICCJ-DNA cu nr.606/P/2014 din 06.11.2014, după cum urmează: 1. bunuri mobile şi imobile aflate în proprietatea inculpatului PENDIUC TUDOR: – teren în suprafaţă de 308 mp …; -teren în suprafaţă de 934,50 mp …; -teren în suprafaţă de 746 mp …; -teren în suprafaţă de 100 mp …; -imobil identificat conform Autorizaţiei de construire nr. … emisă de Primăria Piteşti privind executarea lucrărilor de construcţie pentru locuinţă S+P+1E+M,; cu referire la acest imobil, susp. Pendiuc Tudor precizează că acesta reprezintă construcţia în care domiciliază în prezent, fiind edificată pe suprafeţele de teren susmenţionate (care sunt toate lipite ca vecinătate); -apartamentul nr. 11 situat în …; -garaj situat în …; -autovehicul marca Dacia Logan cu numărul de identificare … identificat conform duplicat carte de identitate seria …; 2. bunuri mobile şi imobile aflate în proprietatea inculpatului VIŞOIU VALENTIN: -un număr de 53.935 părţi sociale în valoare de 539.350 RON reprezentând 70% din capitalul social al SC ASIST PRODUCTION HYGRO SRL înregistrată la ONRC cu nr. … şi având …; -un număr de 9 acţiuni în valoare de 900 RON reprezentând 1% din capitalul social al SC CONARG PROPERTIES S.A înregistrată la ONRC cu nr. .. şi având CUI …; – un număr de 5160 acţiuni în valoare de 701.760 RON reprezentând 94.47% din capitalul social al SC CONARG SA înregistrată la ONRC cu nr. … şi având CUI nr. …; -un număr de 20 părţi sociale în valoare de 200 Ron reprezentând 50% din capitalul social al SC EURO WIND POWER SRL înregistrată la ONRC cu nr. … având CUI …; -un număr de 524 acţiuni în valoare de 262.000 RON reprezentând 9,44% din capitalul social al SC IEZER TURISM SA înregistrată la ONRC cu nr. .., având CUI …; -un număr de 113.004 părţi sociale în valoare de 1.130,040 RON reprezentând 50% din capitalul social al SC IMOB EXPERT CONSULTING SRL înregistrată la ONRC cu nr. … având CUI …; -un număr de 45 părţi sociale în valoare de 4500 RON reprezentând 45% din capitalul social al SC QUADRA PLACE MANAGEMENT SRL înregistrată la ONRC cu nr. … având CUI nr. …; -un număr de 380.990 acţiuni în valoare de 3.809.900 RON reprezentând 50% din capitalul social al SC VIBACON REAL ESTATE SRL înregistrată la ONRC cu nr. … şi având CUI …; -imobil situat în … compus din teren în suprafaţă de 2076 mp .. şi construcţii …; cu referire la acest imobil susp. Vişoiu Valentin precizează că este ipotecat la CEC Bank şi a fost evaluat de această instituţie de credit la cca. 7.300.000 RON în prima jumătate a anului 2014; -cota de 3 din terenul în suprafaţă de 1217 mp situat în .., având nr. cadastral .., înregistrat în CF nr. … a municipiului Piteşti; cu referire la acest imobil susp. Vişoiu Valentin precizează că a fost în întregime achiziţionat la valoarea de cca 600.000 euro astfel încât cota sa de poate fi evaluată la cca 450.000 euro; -cota de 1 din terenul în suprafaţă de 2018 mp – din acte (suprafaţă măsurată de 2070 mp) situat în …, cu nr. cadastral .., înscris în CF … a oraşului Sinaia; cu referire la acest imobil susp. Vişoiu Valentin precizează că a fost în întregime achiziţionat la valoarea de cca 700.000 euro astfel încât cota sa de se ridică la valoarea de cca.17 000 euro. -apartamentul nr. 30 situat în … compus din 5 camere şi dependinţe cu o suprafaţă totală de 449, 24 mp înregistrat în cartea funciară nr. .. a municipiului Bucureşti, .., asupra suprafeţei indivize de 65,62 mp din părţile şi dependinţele comune ale imobilului şi asupra cotei de teren de 82,05 mp; cu referire la acest imobil susp. Vişoiu Valentin precizează că valoarea sa de achiziţie a fost de 1.250.000 euro la momentul anului 2010. -apartamentul nr. 31 situat în …, compus din 2 camere, baie, dressing şi două terase cu o suprafaţă totală de 249,02 mp înregistrat în cartea funciară nr. … a municipiului Bucureşti, … şi asupra suprafeţei indivize de 28,05 mp din părţile şi dependinţele comune ale imobilului şi asupra cotei de teren de 35,07 mp; cu referire la acest imobil susp. Vişoiu Valentin precizează că valoarea sa de achiziţie a fost de 400.000 euro la momentul anului 2010. Constata ca prin incheierea de sedinta pronuntata de Tribunalul Bucuresti-Sectia I-a Penala la data de 21.02.2019 in Dosarul penal nr. 10080/3/2015/a40, asa cum a fost modificata prin Decizia penala nr. 112/C din data de 27.03.2019 a Curtii de Apel Bucuresti-Sectia I-a Penala, s-a ridicat sechestrul asigurător asupra celor 50 de părţi sociale în valoare de 1.000 de lei reprezentând 50% din capitalul social al S.C. Confiden Travel S.R.L. cu obligaţia consemnării la dispoziţia organelor de urmărire penală a sumei de 1.000 de lei. Constata ca inculpatul Visoiu Valentin a consemnat la dispoziţia Curtii de Apel Bucuresti suma de 1.000 de lei conform recipisei de consemnare nr. 205348318/1 din data de 28.03.2019 (fila 215 vol.18 dosar instanta). In baza art. 397 C.pr.pen. mentine masura sechestrului asigurător, dispus prin Ordonanţa Parchetului de pe langa ICCJ-DNA nr. 606/P/2014 din data de 10.11.2014, asupra sumelor de 44.175 euro şi 27.801 lei, sume ridicate cu prilejul efectuării percheziţiei la domiciliul inculpatului VIŞOIU VALENTIN şi care aparţin acestuia. In baza art. 397 C.pr.pen. mentine masura sechestrului asigurător, dispus prin Ordonanţa Parchetului de pe langa ICCJ-DNA nr.606/P/2014 din data de 14.11.2014 asupra: – bunurilor mobile aparţinând SC CNCD SA PITEŞTI, respectiv a celor 40 autobuze, individualizate în cuprinsul Ordonanţei; -asupra unui număr de 474.783 acţiuni în valoare de 747.783 lei, reprezentând 98,9132% din capitalul social al SC CNCD SA PITEŞTI, deţinute de inculpatul SCARLAT CONSTANTIN; -asupra acţiunilor deţinute de inculpatul VASII GHEORGHE, după cum urmează: a) număr de 113.918 acţiuni în valoare de 113.918 lei, reprezentând 2,0213% din capitalul social al SC AKTA TELECOM SA BUCUREŞTI; b) număr de 10 părţi sociale în valoare de 200 RON reprezentând 0.011% din capitalul social al SC ALVILETI CENTER S.R.L. PITEŞTI înregistrată la ONRC cu nr. … şi având CUI …; c) număr de 73 părţi sociale în valoare de 730 RON reprezentând 73% din capitalul social al SC ARSENAL DESIGN&BRANDING S.R.L. PITEŞTI înregistrată la ONRC cu nr. … şi având CUI ..; d) număr de 68 părţi sociale în valoare de 680 RON reprezentând 68% din capitalul social al SC ARSENAL STUDIO ART S.R.L. PITEŞTI înregistrată la ONRC cu nr. … şi având CUI …;] e) număr de 50000 părţi sociale în valoare de 500000 RON reprezentând 100% din capitalul social al SC FINANCIAR URBAN S.R.L. PITEŞTI înregistrată la ONRC cu nr. … şi având CUI …; f) număr de 18 părţi sociale în valoare de 180 RON reprezentând 90% din capitalul social al SC GIREXIM AFFITTO S.R.L. PITEŞTI înregistrată la ONRC cu nr. … şi având CUI …; g) număr de 18 părţi sociale în valoare de 180 RON reprezentând 90% din capitalul social al SC GIREXIM IMOBILIARE S.R.L. PITEŞTI înregistrată la ONRC cu nr. … şi având CUI …; h) număr de 18 părţi sociale în valoare de 180 RON reprezentând 90% din capitalul social al SC GIREXIM RENT S.R.L. PITEŞTI înregistrată la ONRC cu nr. … şi având CUI …. In baza art. 289 alin. 3 C.pr.pen. dispune confiscarea speciala de la inculpata PENDIUC EMANUELA EMA a apartamentului nr. 1 (denumit şi K21) situat în … compus din 3 camere şi dependinţe cu o suprafaţă totală de 102,97 mp şi suprafaţă utilă de 82,67 mp identificat cu nr. cadastral nr. .. înscris în CF nr. .., garajul nr. 1(GA1) denumit şi lotul nr. 1/1/23 situat la parterul blocului …, cu suprafaţă construită de 23,45 mp şi suprafaţă utilă de 19, 43 mp şi locul de parcare nr. P135 din … primit de catre inculpatul Pendiuc Tudor cu titlu de mita. In baza art. 274 alin. 1 C.pr.pen. obliga inculpatii la plata cheltuielilor judiciare catre stat, dupa cum urmeaza :
– inculpaţii Scarlat Constantin şi Văsîi Gheorghe, în solidar cu partile responsabile civilmente SC CNCD SA PITEŞTI, având datele de identificare .. – … si SC GIREXIM UNIVERSAL SA PITEŞTI, având datele de identificare ..-…, la plata sumei de cate 105.000 lei fiecare;
-inculpatul Pendiuc Tudor – 55.000 lei, -inculpata Pendiuc Emanuela Elena –25.000 lei,
– inculpatul Vişoiu Valentin- 55.000 lei,
-inculpata Berinde Elena — 7.500 lei,
-inculpatul Nechita Emilian – 7.500 lei,
– inculpata Ivan Lucia Corina – 7.500 lei,
– inculpatul Roman Robert Aurelian 7.500 lei,
– inculpatul Rotaru Manuel Vasile- 7.500 lei,
-inculpata Lis Elena Carmen – 8.000 lei,
-inculpatul Petriea Alexandru Mihai – 8.000 lei,
-inculpatul Petriea Mihai – 8.000 lei.
In baza art. 275 alin. 3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat cu privire la inculpatul decedat Constantin Ion, raman in sarcina acestuia. Cu drept de apel in termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronuntata in sedinta publica azi 12 februarie 2020.