191 de participanți, dintre care 80 din Județul Argeș și Mioveni; "40 km de contratimp individual, traseu aproape plat. Plat, adică trebuie în permanență să apeși în pedale. Trebuie incontinuu să-ți controlezi inerția și să-ți menții poziția cât mai aerodinamică" (Alex Ciocan) – astfel se poate sumariza ceea ce s-a întâmplat sâmbătă la Mioveni.
Mulțumim tuturor celor prezenți și îi felicităm pe toți concurenții pentru tot efortul depus. Aceleași felicitări se extind, desigur, și câștigătorilor:
1. Marin Frunzeanu;
2. Valentin Ion Roşoaga;
3. Szabo Norbert.
Feminin:
1. Monica Serachitopol;
2. Adriana Ceauşescu;
3. Estera Ana –Maria Coteaţă.
A existat și o categorie specială, destinată exclusiv concurenților din Mioveni:
1. Constantin Dumitrana;
2. Vlad Bica;
3. Răzvan Badea;
4. Damian Şerbănel.
Alex Ciocan a declarat cu această ocazie:
"Traseu extrem de tehnic și de spectaculos, primit incredibil de bine atât de participanți, cât și de călduroșii spectatori din Mioveni. Primii, alimentați în permanență de adrenalina virajelor și coborârii, ceilalți încălziți de șuierul bicicletelor la câțiva metri de ei, de gâfâitul concurenților și de veselia ce exista pretutindeni. O cursă frumoasă și o susținere pe măsură din partea autorităților locale. Mulțumim Primăriei Orașului Mioveni, Consiliului Județean, CS Dacia Mioveni 2012, Jandarmeriei, Poliției Locale și, nu în ultimul rând, celor peste 40 de elevi de liceu ce ne-au ajutat pe traseu și celor patru fete frumoase îmbrăcate în straie populare, fără de care siguranța pe traseu n-ar fi fost aceeași, iar premierea n-ar fi fost atât de frumoasă!"
Turnirul Nobililor va fi urmat de Revolutio, primul contratimp individual din calendarul Road Grand Tour, la Timișoara, pe 11 iunie.
Despre Road Grand Tour:
Organizat de către Alexandru Ciocan, Road Grand Tour își propune să relanseze ciclismul de şosea în România și să încurajeze participarea a cât mai multor ciclişti, amatori sau profesionişti, de toate vârstele şi cu toate tipurile de biciclete. Alex Ciocan are la activ aproximativ 15 Tururi ale României, 8 ale Turciei, 5 ale Greciei, Bulgariei și participări la multe alte competiții internaționale importante. El deține aproximativ 30 de titluri de campion național și în jur de 60 de podiumuri la campionatele naționale, ca sportiv la echipele CS Petrolul Ploiești, CS Dinamo București, CS Otopeni.
Road Grand Tour 2015 a adus laolaltă peste 2000 de cicliști, peste 8500 de spectatori, iar pentru 2016 se estimează participarea a peste 2500 de cicliști și peste 10.000 de spectatori. 2016 aduce cu sine o mulțime de noutăți, dintre care cea mai importantă e faptul că vor avea loc 14 competiții, dintre care 8 etape Road Grand Tour, 4 întâlniri destinate copiilor – Kids Edition și 2 Speed Night Race.
Principalii sponsori, care ne sunt alături în acest an, sunt: Orange, BCR, Segula, Dorna, Isostar, Diablos Computers, Scriptmedia, iar partenerii media care vor susține RGT 2016 sunt Europa FM, Ciclism.ro, Freerider.ro, Biciclistul.ro, Bike Fm, Velo Cafe și Bitpress.ro.
Pentru mai multe informații, vă rugăm să accesați www.roadgrandtour.ro și www.facebook.com/roadgrandtour.