Dacă nu ne-am afla în Postul Crăciunului, când se presupune că ar trebui să fim mai puțin… tendențiosi, am fi spus că Ștefăneștiul a devenit noul Caracal. Dar pentru că suntem oameni cu frică de Dumnezeu, nu o spunem, ci vă prezentăm un alt episod de ,,Oscar" din viața acestui orășel în care drama și comedia sunt la ele acasă. Pe scurt, aproximativ două sute de familii din satul Golești se uită lung, de vreo patru luni, la conducta de gaze de la poartă. Unii dintre ei, neanticipând absurdul pe care aveau să-l trăiască, și-au dărâmat sobele și și-au instalat centrală și calorifere, făcându-și planul că patru luni sunt suficiente pentru a-și trage gazul de la poartă, în locuință.
O situație cu totul neașteptată, dar care ar putea fi rezolvată din pix într-un timp rezonabil, a prins administrația locală total nepregătită și, pe alocuri, dezinteresată. Lucrurile stau de felul următor: acum un an, prin Hotărârea de Consiliu local din 17.08.2017, a fost aprobată efectuarea investiției ,,Proiectare și execuție introducere conductă de gaze" în satul Golești. Deși conducta a fost trasă la poarta oamenilor, lucrarea nu poate fi recepționată și, prin urmare, locuitorii nu se pot branșa, din cauza unei erori care a fost ignorată încă din 2005. Practic, contractul încheiat în acel an între Primăria Ștefănești și S.C. Distrigaz Sud Rețele prevedea concesionarea lucrărilor pe raza localității, mai puțin în satul Golești, care a fost… omis.
Valeriu Tudor: ,,Nu poți juca politic când oamenii stau în frig"
Pentru că situația trenează de patru luni și Primăria Ștefănești s-a transformat într-un câmp de luptă politică, Valeriu Tudor, președintele ALDE Ștefănești, a demarat o inițiativă cetățenească. Acesta a înregistrat, pe data de 3 decembrie, un Proiect de Hotărâre, solicitând secretarului primăriei să-i pună la dispoziție formularele tipizate pentru a putea strânge semnăturile de la 5% dintre cetățeni, așa cum spune legea, ca să introducă proiectul pe ordinea de zi. În expunere, Tudor oferă inclusiv soluția de rezolvare a problemei.
,,Soluționarea acestei probleme poate fi o nouă Hotărâre de Consiliu Local prin care se aprobă extinderea zonei concesionate și extinderea rețelei de distribuției de gaz natural în satul Golești și elaborarea unui studiu de fezabilitate pentru acest proiect, studiu care mai apoi să fie avizat de către ANRE. O astfel de hotărâre dă posibilitatea operatorului să obțină licența de la ANRE și în acest fel se poate rezolva inclusiv recepția lucrării deja existente. De asemenea, aprobarea unei astfel de investiții trebuie să fie făcută și cu avizul prealabil din partea ANRE, aviz care trebuie solicitat de către Primărie, în calitate de concendent." se precizează în proiectul de hotărâre.
Ca și cum nu ar fi de ajuns, secretarul Primăriei a refuzat, deocamdată, să pună la dispoziție formularele tipizate, afirmând că nu este de competența sa, cu toate că Legea 215/2001 a Administrației publice locale spune foarte clar la art. 110, alin. 2: ,,secretarul are un registru special în care înregistrează proiectele de hotărâri, dă număr proiectului, pune la dispoziție tabelele cu antet de consiliu și număr de înregistrare și cetățenii se înscriu pe tabel, prin grija inițiatorului". Dar pentru că, așa cum spuneam la început, nu vrem să fim tendențioși, credem doar că doamna secretar și-a mai luat un răgaz de timp ca să-și analizeze atribuțiunile, cu atât mai mult cu cât poate răspunde la solicitare în 30 de zile. Pentru niște cetățeni care n-au cunoscut până acum binefacerile civilizației n-ar trebui să fie așa o urgență, chit că s-au debranșat anticipat.
,,Am ales să demarez această inițiativă cetățenească, în calitate de locuitor al Ștefăneștiului în primul rând, văzând că de patru luni administrația locală nu a făcut niciun demers să se pună la punct cu toată documentația și avizele. Vă spun sincer că mă așteptam ca, în momentul în care am depus acel Proiect de hotărâre, doamna primar sau cei din Consiliul Local să și-l însușească rapid și să treacă la rezolvarea urgentă a problemei. Pentru mine nu contează să trag vreun folos de imagine, important este ca lucrurile să se rezolve, pentru că nu poți juca politic când oamenii stau în frig. M-a uimit să văd că nici de asta nu au fost în stare! Doamna primar a convocat o ședință extraordinară, în care acest subiect nu era pe ordinea de zi, în timp de consilierii locali au refuzat să se prezinte. Noi încă așteptăm să ne fie puse la dispoziție acele formulare tipizate pentru că, teamă îmi este, la ce luptă politică se duce în primărie, tot cetățeanul, prin propria inițiativă, își va putea rezolva problema." ne-a declarat Valeriu Tudor, președintele ALDE Ștefănești.
Cum intuim că episodul gazelor de la Golești nu va fi unul singular, vă vom ține la curent cu evoluția absurdului aflat în plină desfășurare în orașul Brătienilor. Deocamdată nu am reușit să aflăm punctul de vedere al doamnei primar, prinsă în tot felul de acțiuni de final de an, însă urmează o săptămână în care credem că se vor întâmpla lucruri interesante (sperăm noi, și pentru cetățeni, nu doar pentru presă).