Sportivii români sunt abuzaţi! O spune răspicat psiholog psihoterapeut doctor Peti Coman, probabil primul psiholog din România care a lucrat cu fotbaliştii şi printre puţinii care se ocupă de antrenamentul psihologic al jucătorilor de tenis. E dificil să rezum, în introducere, un întreg interviu pe care vă invit să-l citiţi mai jos, căci veţi găsi chestiuni spuse în premieră de către un specialist, dar vă spun aşa: este vorba despre abuz, şantaj, violenţă fizică şi verbală aplicate asupra tinerilor sportivi şi de către părinţi, şi de către antrenori. Este vorba de stimularea agresivităţi drept unică manieră de motivare a sportivilor să facă performanţă. Este vorba de Simona Halep şi alţi sportivi asemenea ei, care încă nu au descoperit motivaţia pentru a juca de plăcere. Este vorba de maniera de Ev Mediu în care patronii de fotbal se raportează la acest fenoment. Este vorba despre faptul că, paradoxal, deşi factorul psihologic, echilibrul emoţional sunt cele mai importante în… orice, în sport, acolo unde performanţa forţează limitele, nimeni nu se ocupă de asta! Este vorba de multe, dar s-o luăm uşurel…
,,Inteligenţa emoţională face diferenţa şi în rândul fotbaliştilor, şi în tenis.”
*Ştiu că de ceva ani lucrezi cu jucători din tenis. Cu ce se deosebesc aceştia de… pacienţii obişnuiţi?
**E cu totul altceva față de pacienţii care vin pentru tulburările lor pentru că, în general, au resurse mult mai multe pe care le folosesc pentru a face performanţă. Într-adevăr, pacienţii cu tulburări de toate tipurile au şi ei resurse, dar la aceste persoane resursele nu sunt activate.
*Există, însă, deosebiri faţă de pacienţii din… fotbal, că şi cu fotbalişti ai lucrat?
**Da, pentru că sarcina este diferită, sarcina însemnând jocul în sine.
*Şi IQ-ul e diferit?
**În ceea ce mă priveşte, inteligenţa congnitivă contează într-o măsură mai mică sau mai mare. Mult mai importantă pentru mine este inteligenţa emoţională pentru a face performanţă, iar inteligenţa emoţională face diferenţa şi în rândul fotbaliştilor, şi în tenis.
*Nu contează, însă, şi inteligenţa cognitivă pentru a înţelege care e problema cu… inteligenţa ta emoţională?
**Ba da, contează foarte mult, dar în momentul în care antrenorul şi psihologul colaborează, noi suntem cei care mergem la nivelul inteligenţei lor ca să înţeleagă ce au de făcut.
,,Sunt mulţi antrenori care simulează agresivitatea prin metode agresive cu jucătorii.”
*Unde este buba în ceea ce-i priveşte pe tenismeni, şi care sunt vulnerabilităţile fotbaliştilor?
**În general, în sportul românesc, încă se mai merge pe a face performanţă stimulând agresivitatea persoanei. Agresivitatea este o pulsiune cu care toţi ne naştem şi, în opinia mea, cu cât o persoană mai multe pulsiuni agresive, cu atât este mai probabil să facă performanţă. Condiţia este ca acea agresivitate să fie orientată către scop şi către ceva constructiv. Or, am văzut asta în experienţa mea de opt ani de lucrat în fotbal, în Liga 1, sunt mulţi antrenori care simulează agresivitatea prin metode agresive cu jucătorii. Într-adevăr, aceştia ating performanţa până la finalul primei reprize, după care, în a doua repriză, mor.
*De ce?
**Pentru că se consumă… combustibilul.
*Păi să profite antrenorul de pauză şi să-i mai înjure puţin, să le încarce bateriile…
**Oricum ar face, agresivitatea se transformă, la un moment dat, în agitaţie şi presiune şi jucătorul nu mai este complet şi concentrat pe teren.
,,Toată lumea spune că dacă le dai bani jucătorilor, îi motivezi. Banul nu are nicio legătură!”
*Ce punem în locul agresivităţii?
**Energie, prin stimularea motivaţiei, nu a agresivităţii.
*Trebuie să le oferi o motivaţie suficient de puternică…
**Bine-nţeles! Am făcut o cercetare pe când lucram la FC Internaţional şi rezultatele ei au fost spectaculoase şi pentru mine. Toată lumea spune că dacă le dai bani jucătorilor, îi motivezi. Banul nu are nicio legătură! În opinia mea, să faci bani este o consecinţă a performanţei pentru care te pregăteşti. Performanţa înseamnă să scoţi la iveală resurse mai multe sau mai intense decât cei care nu fac asta. Mie mi-a ieşit în acel studiu faptul că motivaţia fotbaliştilor depinde de unitatea de grup. În opinia mea, a răsturnat totalmente practica de până atunci. Dacă fiecare jucător îşi trage starea de bine din cadrul echipei iar relaţiile din interiorul echipei sunt în regulă, atunci jucătorii sunt motivaţi, indiferent câţi bani li se oferă.
*Cu alte cuvinte, cu cât faci mai multe transferuri şi modificări în componenţa echipei, cu atât scazi capacitatea ei de a performa.
**Da. Asta mi-a rezultat mie în această cercetare. Cu cât unitatea este mai puternică, cu atât motivaţia intrinsecă pe fiecare jucător este mai mari.
*Le-ai spus asta antrenorilor cu care ai lucrat?
**Lui Ionuţ Badea, secund la echipa naţională acum, i-am spus. Alături de el, de-a lungul anilor, am reuşit să fac acest studiu.
*Cred că dacă i-ai spune lui Gigi să nu mai schimbe jucătorii după cum visează noaptea, ar spune, băi… hahalerelor, Gigi nu are nevoie de psihologi, Gigi lucrează direct cu Dumnezeu!
**Da, el e cu Dumnezeu…
*Iar Dumnezeu nu are nicio legătură cu ce se întâmplă acum, la Steaua… Făcând din nou trecerea la tenis, un joc ce nu este unul de echipă, din ce resurse îşi găsesc jucătorii motivaţia?
**Nu am ajuns să antrenez cu persoane gen Halep…
*Ţi-ai dori să o… consiliezi?
**Da, normal!
*O personalitate dificilă…
**Pentru mine nu cred că ar fi… Eu am lucrat în special cu fete în tenis, iar opinia mea este că, dacă nu se face performanţă, este pentru că modul în care sunt susţinuţi de către părinţi este total greşit, iar relaţia cu antrenorul este dificilă. Dacă nu există agresivitate dintr-o parte, atunci este din cealaltă sau din ambele părţi. Şi atunci, tânărul nu este suficient de independent când vine în faţa adversarului. Eu lucrez foarte tare pe independenţă şi autonomie, sunt două dimensiuni psihologice pe care le dezvolt în procesul meu terapeutic.
,, În opinia mea, Simona Halep nu a ajuns să joace de plăcere”
*Apropo de bani, Simona Halep joacă de plăcere sau pentru recompensa financiară?
**În opinia mea, Simona Halep nu a ajuns să joace de plăcere.
*Nici măcar în reclame?
**Nu cred… Există o anumită atitudine, o anumită faţă pe care o au oamenii atunci când fac lucruri de plăcere. Simona Halep nu o are. Cred că nu a găsit un psiholog care să lucreze cu ea pe partea de autocunoaştere şi dezvoltare personală.
*În general, tinerii care vor să facă performanţă în tenis au rămas cu un cordon ombilical netăiat?
**Da, pentru că ei, tenismenii, sunt pe teren de la vârsta de patru ani. Or, jocul dezvoltă extraordinar de mult independenţa şi creativitatea. De ce spun creativitatea? Pentru că ea ne ajută pe noi să ne adaptăm la orice situaţie. O situaţie de performanţă este o situaţie reală în care eu, dacă vreau să am succes, am nevoie să mă adaptez rapid. Adaptarea asta are la bază acest comportament creativ.
*Iar ei, nefiind familiarizaţi zona ludică a vieţii, cu jocul…
**Nu, aproape niciodată nu au avut parte de asta. La noi, copiii fac performanţă până la 15-16 ani, după care mor. Şi ne întrebăm de ce…
*E posibil ca şi Simonei Halep să-i fi lipsit partea asta ludică, să-i fi lipsit jocul la vârsta jocurilor, căci o văd foarte inconstantă: are meciuri fantastice şi eşecuri, la fel?…
**Dacă aş sta de vorbă cu ea, aş descoperi, în principiu, ce se întâmplă cu ea. La tenis, ca şi la fotbal, merg pe mai multe planuri, inclusiv pe exerciţii de concentrare, care ajung la un moment dat să ajute sportivul să nu vadă nimic, decât să se concentreze pe ce are de făcut. Americanii numesc asta intrarea pe tunel: adică a fi în contact cu prezentul şi realitatea cât mai puternic.
,.Părinţii sunt convinşi că, fără ei, copilul nu face performanţă.”
*În cazul tenismenilor, lucrezi şi cu familia?
**În cazul unora, da. Care vor…
*Există reticenţă?
**Da, multă.
*Le este greu că accepte că ar fi putut greşi în educarea propriilor copii?
**Uneori da, dar, pur şi simplu sunt convinşi că ei nu au nicio problemă şi că cel care trebuie consiliat este copilul. Cu toate că tânărul este dus de mamă la antrenament la vârsta de 16 ani… Iar părinţii stau în continuare să vadă cum face antrenamentul. Asta nu e nici independenţă şi nici autonomie.
*Ţi s-a întâmplat să le ceri părinţilor ca pe timpul antrenamentului să se ducă la o plimbare, să bea un suc…
**Da, şi nu vor. Sunt convinşi că fără ei, copilul nu face performanţă.
*Iar copilul, ce spune? Conştientizează această sufocare sau, fiind obişnuit aşa de mic, o ia ca pe un lucru firesc?
**Unii resimt, mai ales când sunt certaţi în timpul meciului, când sunt loviţi în timpul meciului. Am avut, din nefericire şi cazuri din ăstea. Sunt copii care s-au lăsat de sportul ăsta tocmai pentru că au fost foarte agresaţi şi nu au mai putut să suporte nu sportul în sine, ci metodele agresive cu care au fost antrenaţi
*Există agresivitate şi în rândul antrenorilor de tenis?
**Din păcate, da. Unii dintre ei sunt agresivi. Şi nu vorbesc despre abuzul fizic, din păcate există şi acesta, dar vorbesc de permanentul abuz verbal, emoţional, şantajul emoţional…
,,Nici banul şi nici dorinţa de a obţine vreun titlu nu-i va face să dea randament 100%, aşa cum o face plăcerea jocului.”
*În cazul fotbaliştilor, cordonul ombilical a fost tăiat? Mă gândesc că nu vin şi ei cu părinţii la antrenamente…
**Nu întotdeauna. Sunt părinţi care şi la 18 ani vin cu copiii la antrenamente.
*Deci nu mai avem a face cu portretul fotbalistului ce provine din familii sărace şi care încearcă să răzbată prin practicarea unui sport…
**Mai sunt şi cazuri din acestea, dar mai rare, pentru că şi în fotbal, dacă nu ai un nivel de inteligenţă cognitivă şi emoţională, nu prea mai ai ce căuta.
*Cine face mai multă performanţă: copilul sărăcuţ, motivat de dorinţa de a scăpa de nefericirea adusă de neajunsuri sau copilul de familie cu posibilităţi rezonabile, care îşi permite să investească în el?
**Cel care este motivat de plăcerea de a juca fotbal, ca şi în tenis, de altfel. Eu în acest punct încerc să-i aduc: în punctul în care să-i fac să joace de plăcere. Doar atunci obţin cele mai bune rezultate. Nici banul şi nici dorinţa de a obţine vreun titlu nu-i va face să dea randament 100%, aşa cum o face plăcerea jocului. Numai că, din ceea ce am constatat până acum, în România copiii fac tenis pentru că părinţii nu au reuşit să facă performanţă în tenis. Adică ceea ce n-am putut eu să fac, impun copilului!
,,Când mi s-a spus că la echipa la care am fost chemată jucătorii sunt chiar şi bătuţi, mi-am spus… hopa, aici e vorba de o gaşcă de tineri abuzaţi, ăsta e domeniul meu!”
*Există vreo categorie de afecţiune pe care o dezvoltă cu preponderenţă sportivii sau cei care fac performanţă?
**În general, cei care fac sport de performanţă şi se lasă, sunt predispuşi către tulburarea bipolară. Este o concluzie la care a ajuns prima dată un grup de psihologi japonezi, constatată şi de mine, în practica de până acum.
*Tulburarea bipolară însemnând…
**Asta înseamna maniaco-depresie, un tip de dependenţă de orice, de la alcool, la jocuri de noroc, droguri. Şi se ajunge aici pentru că, de cele mai multe ori, performanţa aceasta este văzută ca un fel de compensare a afectivităţii pe care sportivii nu au primit-o de la părinţii lor. Nişte părinţi care îşi duc copilul la tenis şi cumva, nu neapărat că îl obligă, dar îşi doresc mai mult decât copilul să facă performanţă, se cheamă că îşi doresc să facă tenis copilul lor, nu că îşi iubesc copilul. Iubirea care e iubire adevărată, sănătoasă, nu condiţionează niciodată!
*Numai că, la rândul lor, părinţii au fost victime ale propriilor… părinţi, iar cercul acesta al raportului victimă-agresor se roteşte, în continuare, prin veacuri. Şi uite aşa, copiii-victimă de azi sunt agresorii de mâine…
**Exact aşa! Acum să nu se creadă că părinţii îşi obligă copiii cu brutalitate, însă îi manipulează astfel încât să-şi satisfacă ego-ul lor şi performanţa pe care nu au făcut-o niciodată. Cei mai mulţi părinţi spun: ,,Pentru tine muncesc!” Acesta este semnul şantajului emoţional, iar copilul se simte vinovat atunci când eşuează. De multe ori, copilul nici măcar nu este dotat pentru un anume sport.
*Sunt şi afecţiuni pe care sportivii le dezvoltă în timpul ,,jocului”, nu după ce se lasă de sport?
**În general tinerii somatizează orice fel de presiune, de push. Spre exemplu, am constatat că suferă de accidentări care nu au nicio cauză spectaculoasă. De ce? Pentru că nu mai sunt concentraţi pe corpul lor şi fac tot felul de rupturi musculare, de întinderi… Şi asta pentru că organismul şi psihicul îţi dau comandă să te relaxezi, pentru că nu poţi sta într-o vigilenţă continuă. Spre exemplu, cât am lucrat alături de Ionuţ Badea, nu cred că am avut vreun fotbalist care să se fi accidentat serios. Asta pentru că, în momentul în care jucătorul este foarte conştient de corpul său, iar eu la asta lucrez prin exerciţii specifice de dezvoltare a imaginii de sine, atunci când cade o face în aşa fel încât să nu se accidenteze. Inconştientul lucrează în acest sens. E vorba de o grijă inconştientă asupra propriului corp. Or, în momentul în care părintele mă obligă să fac ceea ce nu îmi doresc neapărat, în momentul în care părintele are grijă de mine, îmi scade mie capacitatea de a avea singur grijă de propria persoană şi propriul corp în timpul jocului. E o chestiune simplă şi logică.
*Fotbaliştii ţi s-au plâns vreodată de această agresivitate venită din partea părinţilor sau a antrenorilor sau cred că biciul este cea mai bună formă de stimulare?
**S-au plâns, normal… Aşa am ajuns eu în fotbal, căci la început credeam că nu am ce căuta acolo, căci eram specializată în cu totul altceva, în dezvoltarea personală, traumatologie, abuz… Dar când mi s-a spus că la echipa la care am fost chemată se întâmplă nişte chestiuni care ţin de abuz, că tinerii sunt chiar şi bătuţi, mi-am spus… hopa, aici e vorba de o gaşcă de tineri abuzaţi şi atunci ăsta e domeniul meu! Şi aşa am ajuns în fotbal…Şi m-am dezvoltat împreună cu asta…
*Cred că este un domeniu provocator…
**Într-adevăr, chiar scriu o carte despre asta… Nu cred că există lucrări elaborate pe această zonă. Eu deja am publicat nişte lucrări de cercetare în revistele de specialitate.
*Abia o aştept! Apropo, echipele de fotbal au psihologi?
**Nu. Parcă Hagi ar fi lucrat cu un tip, dar nu ştiu ce face acolo, cred că mai mult îi evaluează psihologic, nu lucrează la dezvoltarea personală.
,,Uite, dacă vrei să ştii, Simona Halep nu este autentică, aici are ea nevoie să lucreze.”
*De curiozitate, ce metode ai aplicat pe fotbaliştii care pierdeau mai mult timp în baruri, cu femei şi lăutari, decât pe teren?
**Metoda mea e simplă – persuasiunea. Probabil că ajungeam acolo, la sufletul lor şi înţelegeau că performanţa nu se face aşa. Unii înţelegeau, alţii nu. Majoritatea au înţeles, gen Vlad Chiricheş, Mihai Pintili, Nistor, Tamaş, câţiva dintre jucătorii cu care am lucrat…
*De ce patronii de fotbal ezită să colaboreze cu un psiholog?
**Pentru că nu cred în chestia asta. Nu cred în psiholog, mai ales dacă e femeie… Femeile aduc ghinion, aşa cred ei, ca la arabi!
*Înţeleg că antrenorul este omul cheie. La şcolile pe care le urmează sunt învăţaţi cât de important este factorul psihologic şi motivaţia aceea sănătoasă pe care trebue să o aibă sportivul?
**Eu am predat în 2010, împreună cu Ionuţ Badea, la Şcoala Pro de antrenori de fotbal şi am ţinut un curs de vreo opt ore. Le-am vorbit despre antrenamentul psihologic şi ştiu că atunci a fost pentru prima dată când cineva din România a făcut asta. Cursanţii Şcolii Pro de fotbal au fost atât de încântaţi încât m-au sunat şi după ca să le spun anumite lucruri. Expunerea logică pe care am reuşit să o fac în faţa a aproape 80 de cursanţi cred că a reuşit măcar să le deschidă puţin mintea către importanţa acestui tip de antrenament.
*Paradoxal, deşi factorul psihologic, echilibrul emoţional sunt cele mai importante în… orice, în sport, acolo unde performanţa forţează limitele, nimeni nu se ocupă de asta!
**Exact! Îmi aduc aminte că am fost într-un cantonament în Portugalia. Când lucrez cu echipele de fotbal, merg în cantonament cu ele, acolo fac evaluările psihologice de început şi de sfârşit, am propriile mele instrumente, create şi validate, cu care măsor anumite dimensiuni psihologice în sportul de performanţă. Ei bine, în Portugalia am fost la un centru sportiv foarte dotat unde am povestit cum procedez eu. Au fost foarte încântaţi de metoda mea, o noutate pentru ei, pentru că, peste tot în lumea asta, orice psiholog are metodele proprii pe care şi le dezvoltă. Apropo de asta, eu lucrez în fotbal şi în sport prin metode de cercetare speciale care, în România, nu prea sunt iubite de mai-mari.
*Detaliază puţin…
**Spre exemplu, în România nu prea se lucrează cu metoda observaţiei pentru că, în România, specialiştii consideră că nu e o metodă prea serioasă. Ei tot aşa, cu creionul, îţi dau un chestionar, îl completezi, iar ei fac rezultatele.
*Poate pentru că alţi psihologi nu ştiu să vadă, ei doar se uită…
**Spune-mi, tu mie, lui Tănase, cu care am lucrat multă vreme, ce să-i dau eu să scrie? Pe bune!
*Mai bine îl iei la lăutari şi porţi o discuţie acolo, în mediul lui, în zona lui de confort, să priceapă ce vrei de la el…
**De acord… Mă duc eu în lumea lui, nu invers…
*Aici mai e o problemă, tu eşti şi o gagică mişto, un alt fel de psiholog, ai felul tău unic de a fi…
**Se numeşte că sunt autentică… Şi asta se dezvoltă. Uite, dacă vrei să ştii, Simona Halep nu este autentică, aici are ea nevoie să lucreze.
*Concluzionând, la acest moment, în România, singura abordare… psihologică este cea a antrenorului, care merge aproape exclusiv pe stimularea agresivităţii şi… punct?
**Să nu generalizăm, totuşi, dar, în mare parte… da. Suntem încă la nivelul ăla că aici e treabă de bărbaţi, noi trebuie să luptăm cu adversarul… Comportamentele ăstea de muncă sunt depăşite…
