1,8K
La conferinta de presa a PRM Campulung, presedintele organizatiei, Ion Lucaciuc, a declarat ca a depus plangere la parchet in nume propriu impotriva Directiei Monumentelor Istorice din cadrul Ministerului Culturii si a firmei de constructii Roconstruct pentru distrugerea Casei de Cultura din localitate. Impotriva paratilor, el a formulat si acuzatia de lipsire de drept de folosinta pentru acelasi imobil si a dezvaluit presei sumele fabuloase care s-au cheltuit pentru lucrarile care au inceput in anul 2002 si care trebuiau finalizate in 18 luni, dar care sunt abandonate de cativa ani, asta dupa ce se stabilise o alta receptie, in 2007, cand se implineau o suta de ani de la construirea acestui monument reprezentativ pentru arhitectura locala.
Ion Lucaciuc a prezentat o situatie conform fata de valoarea initiala de 16,4 miliarde de lei vechi, s-au achitat firmei Romconstruct, apartinand fostului actionar dinamovist, Vasile Turcu, 31,6 miliarde, firma care insa tot nu a terminat lucrarile, solicitand alti bani de la Ministerul Culturii care este beneficiarul contractului. Lucaciuc s-a aratat surprins de reticenta cu care i-a fost primita reclamatia de catre Parchetul de pe langa Judecatoria Campulung si a acuzat si primaria de pasivitate fata de aceasta situatie, chiar daca aceasta nu este parte in contract. In plus, el a mai sustinut ca Parchetul ar fi trebuit sa se autosesizeze fata de aceasta situatie, dar si in alte cazuri la fel de controversate, cum ar fi contractul de reabilitare a unor centrale termice, contract tot nefinalizat, dar pentru care municipalitatea trebuie sa plateasca despagubiri.
Ion Lucaciuc a expus posibile explicatii pentru care autoritatile nu au intreprins nimic in cazul santierului abandonat de la Casa de Cultura, printre acestea enumerand si faptul ca aici detine un spatiu fostul prefect de Arges, Marcel Proca.