1,7K
Propunerea legislativa privind insolventa persoanelor fizice a primit marti, 2 septembrie 2014, aviz favorabil din partea Comisiei pentru buget, finante, activitate bancara si piata de capital a Senatului, in calitate de prima Camera sesizata.
“Legea insolventei persoanelor fizice sau a falimentului personal, initiata de doamna deputat Ana Birchall, alaturi de un grup de parlamentari printre care ma numar si eu, are ca obiectiv solutionarea unei probleme presante, aceea a romanilor inglodati in datorii. Propunerea legislativa prevede ca executarea silita sa fie reglementata doar ca o solutie de ultima instanta, daca sunt executari silite incepute acestea se suspenda o data cu declansarea procedurii de insolventa pentru persoanele fizice, dupa cum prin procedura insolventei persoanelor fizice se stopeaza orice acumulare de penalizari sau datorii pentru intarzieri la plata. De asemenea, datoriile vor fi esalonate pe o perioada de 5 ani.
De aceasta lege vor beneficia si cei 43 000 de angajati disponibilizati de la OMV – Petrom, 6000 dintre acestia fiind din judetul Arges, oameni care au fost victimele concedierilor masive care s-au petrecut atat in sistemul public, cat si in cel privat in timpul guvernarii PDL.
In acelasi sens, este important de mentionat faptul ca, Curtea Europeana de Justitie a emis de curand o hotarare care vizeaza insolventa persoanelor fizice, fiind vorba doar de o chestiune de timp pana cand efectele acesteia vor deveni functionale si in Romania.
Sustin cu tarie ca adoptarea acestei propuneri legislative reprezinta un pas important spre reglementarea corecta a insolventei persoanelor fizice, avand la baza legislatii performante in materie de insolventa din statele membre ale Uniunii Europene si din SUA. Romanii care au fost victimele crizei economice din 2009, care au suferit reduceri salariale sau concedieri, trebuie sa fie sprijiniti”, a afirmat Chestorul Camerei Deputatilor, deputatul PSD Mircea Draghici.
Avizul favorabil obtinut astazi reprezinta un prim pas spre adoptarea si transformarea in realitate a acestei propuneri legislative. Astfel, Propunerea legislativa privind insolventa persoanelor fizice, inregistrata la Senat in calitate de prima Camera sesizata, cu numarul L 370/2014, pe 25.03.2014, se afla in procedura legislativa la comisiile de specialitate aferente: Comisia pentru drepturile omului, culte si minoritati pentru aviz si Comisia juridica, de numiri, disciplina, imunitati si validari pentru raport.