Pedofilii şi violatorii vor fi castraţi chimic. Este o măsură care, din această săptămână, va fi aplicată în Republica Moldova. Potrivit legii, pentru abuzarea sexuală a copiilor sub 15 ani, castrarea chimică va fi obligatorie. În celelate cazuri, măsura va fi plicată prin hotărâre judecătorească.
Procedura constă în injectarea unui medicament special, care suprimă dorinţa sexuală. Documentul prevede efectuarea castrării chimice de către instituţiile medicale, în comun cu instituţiile penitenciare, în ultimile trei luni de ispăşire a pedepsei.
Potrivit datelor oficiale ale Ministerului de Interne, în ultimii cinci ani, în Moldova, 15 persoane au fost cercetate penal în mod repetat pentru săvârşirea infracţiunilor împotriva minorilor.
Această măsură ar putea să-i inspire şi pe legiuitorii din România. Dacă acest lucru se va întâmpla, atunci, cel puţin în Vaslui, se va pune capăt unei tradiţii milenare şi zău că ar fi păcat să ne lepădăm de toate datinile din străbuni lăsate…