Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a primit miercuri de la președintele băncii americane US Exim Bank scrisorile de intenție pentru două împrumuturi, de 50 milioane de dolari și 3 miliarde de dolari, pentru construirea a două noi unități, Unitățile 3 și 4, ale Centralei Nucleare de la Cernavodă, potrivit unui anunț al Administrației Prezidențiale. La ceremonie este prezent si Reprezentantul Special al Președintelui Statelor Unite ale Americii pentru Climă, John Kerry.
Epopeea nucleară a României începe în anii ’50, când o societate mixtă, pe numele ei SovRom Cuarţit, a demarat operaiunile la Băiţa, în judeţul Bihor. Acesta nu extrăgea cuarţ, aşa cum lasă să se înţeleagă numele, ci uraniu. Materialul era exportat în URSS şi a fost echivalentul unui „tribut“ modern plătit de România. Din ţara noastră au fost exportate 17.288 de tone de uraniu, acesta fiind apoi utilizat la programul sovietic de realizare a bombelor atomice. Liderii comunişti de la Bucureşti au fost permanent nemulţumiţi, atât de preţul oferit sub cel al pieţei, cât şi de faptul că procesarea nu se făcea în ţara noastră. Acum singurul loc unde se mai extrage uraniu este Crucea, în judeţul Suceava, dar autorităţile vor deschide noi exploatări şi în perimetrul Tulgheş (Harghita) – Grinţieş (Neamţ).