O situatie la nivelul tarii al numarului de angajati ai ANAF care se ocupa de returnarile de TVA scoate la iveala discrepante grave intre volumul de munca si posturile ocupate, informeaza postul de televiziune Money.ro. Potrivit unui clasament realizat de acest site, Argesul se afla pe locul patru pe tara ca numar de angajati in returnarile de TVA.
Din pacate, la nivel national, promisiunea guvernului ca nu vor mai exista deconturi intarziate pare imposibil de respectat in acest moment, mai ales ca e greu de crezut ca Finantele vor reusi sa termine cu intarzierile la rambursarea TVA catre firme pana in toamna. Pe de o parte pentru ca inca sunt foarte multe sume intarziate, iar pe de alta parte pentru ca personalul care lucreaza la solutionarea cererilor de rambursare este insuficient tocmai acolo unde se lucreaza mai mult. Asta a facut ca, in acest moment, doar 39,9% dintre oamenii de afaceri sa-si recupereze sumele datorate de catre stat.
Lista cu numarul de angajati care se ocupa de aceste cereri, data de ANAF exclusiv MONEY.ro, scoate la iveala diferente mari de efective, de cele mai multe ori nejustificate, intre Administratiile financiare din judetele tarii.
Top 10 judete la numarul de angajati in returnarile de TVA
»CLUJ – 168
»BRASOV – 150
»PRAHOVA – 150
»ARGES – 145
»CONSTANTA – 141
»SALAJ – 140
»DOLJ – 139
»BUZAU – 131
»GORJ – 123
»ARAD – 121