Petrom vrea sa inchida Rafinaria de la Pitesti definitiv. Inca de la finalul anului 2009 noii patroni ai companiei, respectiv austriecii de la OMV, anuntasera ca vor sa puna lacatul pe Doljchim si Arpechim, iar acum aceste lucruri se intampla.
Inchiderea Rafinariei Arpechim face astfel ca dintr-o industrie de prelucrare a petrolului formata din zece unitati de rafinare, numai trei sa mai functioneze in prezent: Petromidia, companie controlata de grupul petrolier Rompetrol, Petrobrazi, a doua rafinarie din portofoliul Petrom, si Petrotel, unitate controlata de rusii de la Lukoil.
Conform Ziarului Financiar, Romania a fost prima tara din lume care a avut o capacitate de rafinare, fiind de altfel prima tara in care s-a descoperit petrolul in urma cu mai bine de 150 de ani.
In tot acest timp, industria de profil s-a dezvoltat continuu, fiind construite rand pe rand zece rafinarii. Acestea sunt: Petromidia, Petrobrazi Ploiesti, Arpechim Pitesti, Petrotel Ploiesti, Rafo Onesti, Astra Ploiesti, Vega Ploiesti, Steaua Romana Campina, Rafinaria Darmanesti si Petrolsub Surplacu de Barcau.
Primele cinci rafinarii sunt unitati cu capacitati mari, in timp ce ultimele sunt de dimensiuni mici.
„In anii ’75 in Romania se rafinau circa 20 de milioane de tone de titei, pentru ca intre ’88 si ’89 nivelul sa ajunga la 34 de milioane de tone. In 2009 insa, rafinariile din Romania au mai prelucrat numai circa 13-14 milioane de tone pentru a acoperi o cerere mai mica de 9 milioane de tone de produse petroliere, cerere diminuata si de efectele primului an de criza”, mai arata Ziarul Financiar.