Artmark Historical Estate, divizia casei de licitaţii Artmark specializată în vânzarea monumentelor istorice şi de artă a scos la vânzare Casa Memorială Ion Mihalache din judeţul Argeş. Fosta reşedinţă a fondatorului Partidului Ţărănist reprezintă un ultim artefact de rememorare al marelui om politic.
Preţul estimativ pentru această clădire construită în 1880 este situat între 70.000 şi 80.000 de euro. După 1947, proprietatea a intrat în posesia statului comunist, devenind anexă a spitalului Călineşti, statut pe care l-a avut până în cursul anului 2000.
Artmark Historical Estate este specializată în vânzarea monumentelor istorice şi de artă. După modelul marilor firme internaţionale de consultanţă imobiliară, Artmark Historical Estate oferă accesul clienţilor la acest segment special de piaţă, dedicat proprietăţilor istorice şi de artă, precum palate, castele, cetăţi, conace şi vile vechi de secole, repere în Registrul Monumentelor Istorice.
"În România sunt aproximativ 1.000 de conace şi castele extraurbane, din care aproape 10% au rămas cu probleme litigioase. Peste 90% sunt calificate juridic. Aceasta a fost o mare problemă şi din cauza căreia au ajuns în stadiul de ruină multe dintre aceste bijuterii. În proprietate publică se află 30-40% şi restul fiind în proprietate privată. Din cele care sunt proprietate privată, faptul că acele procese de revendicare au durat ani şi ani de zile a blocat orice iniţiativă, din orice parte, atât a statului, cât şi a celui care a revendicat, bineînţeles nimeni neinvestind pentru conservarea acelui monument. Din păcate, s-a ajuns la această tristă situaţie în care monumente spectaculoase (…) suferă un proces de degradare", a declarat pentru Mediafax Constantin Prisecaru, CEO al diviziei Artmark Historical Estate.
Una dintre atracţiile Artmark Historical Estate este vila "Vânătorul" din Predeal, reşedinţă care i-a aparţinut fostului dictator Nicolae Ceauşescu. Preţul de pornire pentru această proprietate este de 300.000 de euro.
Cea mai scumpă proprietate scoasă la vânzare la Artmark este Vila Zottu, sediul "Clubului Aristocratic din Constanţa", care are un preţ de pornire de 800.000 de euro.
În portofoliul Artmark Historical Estate se află şi castelul Pogány din Păclişa, o moştenire autentică a stilului baroc de la începutul secolul al XIX-lea, al cărei preţ estimativ este cuprins între 500.000 şi 600.000 de euro.
Viitorii proprietari ai clădirilor clasate ca monumente vor trebui să respecte legea patrimoniului.
"Dacă este monument de clasa A, trebuie restaurat cu proiect avizat de Ministerul Culturii, cu firme specializate, nu îi poate fi schimbată funcţiunea, nu poţi face fabrică într-un castel, totul cu respectatea legii. Funcţiunile sunt diverse, pentru că poţi face sanatoriu, poţi face un centru social, sunt finanţări europene şi există persoane care au luat bani, cămin de bătrâni, şcoli. La domenii mai mari se pot face complexe turistice, deci se permite în funcţie de ce stabileşte legiuitorul şi Comisia Monumentelor (din Ministerul Culturii, n.r.) ca şi funcţiune. La vânzare, noi am înştiinţat Ministerul Culturii prin organele sale centrale sau locale (…), este un drept de preemţiune pe care statul trebuie să îl exercite.", a explicat Prisecariu pentru MEDIAFAX.
Despre Casa Memorială Ion Mihalache
Casa Memorială Ion Mihalache din Dobrești, județul Argeș, reprezintă astăzi un ultim artefact de rememorare al marelui om politic. Viitoarea reședință a lui Mihalache lua ființă cu doar doi ani înainte ca acesta să se nască și anume în 1880. Proprietatea cuprinde astăzi două case, cea inițială fiind ridicată după tipicul sfârșitului de secol XIX. Casa veche a fost ridicată pe un demisol din cărămidă, peste care s-au așezate bȃrne de stejar, iar casa propriu-zisă a fost ridicată din bârne (vârghii). Casa de vȃrghii, tipică zonei, era o casă cu pereții din lemn, peste care se prindeau ȋn cuie stinghii oblice, tencuite. Casa este deosebit de rezistentă la cutremure, fiind foarte elastică, dar și foarte călduroasă. Acoperită cu tablă, a avut la ȋnceput o terasă lungă ȋn latura dreaptă, ȋnchisă ulterior cu ferestre. Astăzi aceasta este un cerdac acoperit, oferindu-i un aspect specific și un aer distins. Al doilea imobil, ridicat în primele decenii ale secolului XX, are parterul construit din cărămidă, iar etajul din vârghii, cu pereții despărțitori din zid. Are trei încăperi la parter și patru la etaj, cu un mic balcon.
Alegerea acestei reședințe de către Ion Mihalache nu este întâmplătoare. Aflată la doar 20 de km la nord de Topoloveni, locul de naștere al lui Mihalache, casa prezintă totodată și un specific față de care politicianul resimțea afinități puternice – tradiția. Atent la inovațiile din epocă, Mihalache avea să îi ofere casei confortul necesar. Folosind o sursă de apă apropiată, casa va fi alimentată cu apă curentă, având și o canalizare necesară. Curentul electric era introdus în proprietate în cursul anului 1932, în urma achiziției unui motor-dinam Renault. După 1947, proprietatea intra în posesia statului comunist, devenind anexă a spitalului Călinești, statut pe care l-a avut până în cursul anului 2000.
Imaginea lui Ion Mihalache este legată în principal de țăranul român. De la ideologia politică și economică, până la cultivarea propriei înfățișări, Mihalache vedea în țăranul român principala resursă a României. Învățător la baza, Mihalache avea să se lanseze în politică imediat după încheierea Primului Război Mondial, punând bazele Partidului Țărănesc (decembrie 1918), al cărui președinte a fost până în 1926. Colaborarea și fuziunea cu Partidul Național Român condus de Iuliu Maniu avea să propulseze noua structură politică (Partidul Național Țărănesc) la conducerea Regatului, alături de care Mihalache a urcat în funcții ca Ministru al Agriculturii (1928-1930) sau Ministru al Afacerilor Externe (1030-1933). După venirea la putere a comuniştilor, Mihalache este arestat în lotul Maniu și este condamnat la închisoare pe viață. Avea să moară la 10 ani după Iuliu Maniu, în martie 1963, în închisoarea de la Râmnicu Sărat.