Banca Naţională a României a lansta în circuitul numismatic, începând de astăzi, 10 noiembrie 2014, o monedă din argint dedicată aniversării a 100 de ani de la naşterea lui Eugen Drăguțescu. Tirajul acestei emisiuni numismatice este de 250 monede. Preţul de vânzare, exclusiv TVA, pentru moneda din argint, inclusiv broşura de prezentare, este de 330,00 lei/buc.
Moneda este din argint și are o valoare de 10 lei. Caracteristicile monedei sunt următoarele: diametru: 37 mm; greutate: 31,103 grame și are cantul zimţat.
Monedele din argint, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de broşuri de prezentare a emisiunii numismatice, redactate în limbile română, engleză şi franceză. Broşurile includ certificatul de autenticitate, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului Băncii Naţionale a României şi casierului central.