DEDUCEREA DE 300 DE LEI/LUNĂ TREBUIE SĂ FIE APLICATĂ PÂNĂ LA NIVELUL DE 4.400 DE LEI PENTRU VENITURILE DIN SALARII SAU ASIMILATE SALARIILOR
I.
Cadrul legal aplicabil
Potrivit HG nr. 598/2024 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară
garantat în plată, începând cu data de 1 iulie 2024, s-a majorat salariul minim brut la 3.700
lei/luna, față de 3300 lei/lună în vigoare până la 30 iunie 2024 (ceea ce duce salariul net de la
2073 la 2363 de lei)*.
Prin OUG 59/2024 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, precum şi alte măsuri fiscale s-a majorat la 300 lei/lună, de la 200 lei/lună, suma reprezentând venituri din salarii şi asimilate salariilor pentru care nu
se datorează impozit pe venit şi care nu se cuprinde în baza lunară de calcul al contribuţiilor sociale obligatorii, pentru creşterea veniturilor nete ale persoanelor care realizează venituri din salarii la nivelul salariului minim brut pe ţară garantat în plată.
Conform OUG 115/2023, acordarea facilităților la suma de 300/lună este condiționată de nedepășirea pragului de 4.000 lei brut /lună realizat din salarii şi venituri asimilate salariilor.
II.
EFECTELE PRACTICE ALE APLICĂRII CADRULUI LEGAL ACTUAL
Aplicarea legislației fiscale în vigoare de la 1 iulie 2024, conduce la identificarea a cel
puțin 3 situații:
1. Cazul salariaților plătiți cu salariul minim, care nu beneficiază de alte venituri asimilate salariilor (tichete de valoare)
În această situație veniturile nete ale salariaților cresc cu 284 lei/lună, comparativ cu luna iunie 2024, de la salariul net de 2079 lei/lună la 2363 de lei/lună.
2. Cazul salariaților plătiți cu salariul minim, care beneficiază de alte venituri asimilate salariilor (bonuri de masă – 700 lei/lună)
În această situație, veniturile nete ale salariaților cresc cu 166 lei/lună, comparativ cu luna iunie 2024, de la 2623 (salariul net + tichete de masă 700 lei/lună) la 2789 (salariul net + tichete de masă – 700 lei/lună).
* salariu net pentru angajați fară alte deduceri sau persoane în întreținere
Calculul veniturilor este efectuat astfel: – – – 4400 lei/brut/lună (3700 lei + 700 lei tichete de masă)
depășind plafonul de 4000 lei/brut/lună nu se aplică deducerea de 300 lei/lună; după aplicarea taxelor și impozitelor, salariatul rămâne cu o valoare netă de 2789 (salariul net + tichete de masă).
3. Cazul salariaților plătiți cu salariul minim, care beneficiază de alte venituri asimilate salariilor (bonuri de masă – 300 lei/lună) pentru încadrarea în pragul de 4.000 de lei/lună/brut, în vederea acordării facilităților la scutirea de la plata
taxelor pentru suma de 300 de lei/lună.
În această situație, veniturile nete ale salariaților scad cu 23 lei/lună, comparativ cu luna iunie 2024, de la valoarea de 2623 (salariul net + tichete de masă – 700 lei/lună) la 2600 (salariul net + tichete de masă – 300 lei/lună).
Calculul veniturilor este efectuat astfel: – – –
4000 lei/brut/lună (3700 lei + 300 lei tichete de masă) se aplică deducerea de 300 lei/lună;
după aplicarea taxelor și impozitelor, salariatul rămâne cu o valoare netă de 2600 (salariul net + tichete de masă).
Din cauza necorelării pragului de 4000 lei cu majorarea salariului minim, de la 1 iulie 2024 angajatorii vor renunța la acordarea de alte categorii de beneficii (încadrate ca și venituri asimilate salariilor) la nivelul lunilor anterioare, pentru a se încadra în plafonul mai sus menționat.
Angajații vor întâmpina începând cu 1 iulie 2024 și o situație de inechitate, din cauza faptului că există o mare probabilitate ca angajații cu salariul minim să nu mai primească alte tipuri de venituri asimilate salariilor peste plafonul de 4000 lei. În multe întreprinderi există riscul renunțării la aceste beneficii pentru toți angajații, pentru a evita aceasta situație de inechitate.
III.
PROPUNERILE CNIPMMR PENTRU SOLUȚIONAREA PROBLEMELOR APĂRUTE DIN CAUZA NEMODIFICĂRII
PRAGULUI DE 4.000 LEI BRUT/LUNĂ PENTRU ACORDAREA FACILITĂȚILOR
IMM-urile au nevoie de sprijin în această perioadă pentru a-și motiva forța de muncă, pentru a-și păstra talentele și angajații cei mai buni, pentru a reuși să facă față mediului economic dificil și provocărilor de pe piețele în care activează.
Tocmai aceste categorii de venituri asimilate salariilor sunt cele care fac diferența pentru retenția angajaților. Dacă luăm spre exemplu, tichetele de masă, Guvernul a mărit valoarea nominală a acestora la inceputul anului, la 40 de lei/zi/angajat.
În contextul necorelării tuturor prevederilor incidente, dacă companiile vor decide ca în cei 300 lei (de la 3700 lei la plafonul de 4000 lei) să acorde tichete de masă spre exemplu, ar mai putea acorda doar maxim 14 lei/zi, suma insuficientă pentru o masă de prânz. Mai mult, întreprinderile vor renunța să acorde tichete de masă și alte beneficii (spre exemplu vouchere de vacanță), pentru a nu depăși plafonul de 4000 de lei brut/angajat în care pot aplica deducerea de 300 lei la calculul contribuțiilor, fapt ce va afecta în mod direct angajații cei mai vulnerabili.
CNIPMMR solicită Guvernului, pentru susţinerea obiectivului privind creşterea veniturilor nete ale persoanelor care realizează venituri din salarii la nivelul salariului minim brut pe ţară garantat în plată, creșterea pragului pentru acordarea facilităților cu 400 lei/lună, la 4400 lei brut/lună, de la 4.000 lei brut /lună, pentru veniturile realizate din salarii sau
asimilate salariilor.
”Creșterea pragului la 4400 de lei pentru acordarea deducerilor pentru salariați cu salariul minim brut pe economie, contribuie la creșterea veniturilor angajaților fără riscul scăderii veniturilor nete ale acestora, venind în același timp în susținerea solicitărilor și eforturilor angajatorilor de a menține forța de muncă. Mărirea valorii la 4400 de lei vine in
sprijinul IMM-urilor care vor putea acorda alte categorii de venituri asimilate salariilor, în special tichete de masă, fiind un câstig atât pentru angajatori și angajați, cât și Guvern contribuind la menținerea păcii sociale.”, a declarat Florin Jianu, președintele CNIPMMR.