160
În general, companiile de construcţii evită să înainteze cifre exacte referitoare la costurile pe care le presupune un kilometru de autostradă, motivând că situaţia din teren suportă numeroase necunoscute. În mod cert, costurile diferă în funcţie de zona în care se află autostrada, de relief, de terasamentele diferite date de soluri diferite, de existenţa sau nu a tunelurilor, a pasajelor. La toate acestea se adaugă şi fluctuaţiile de preţ la materia primă şi la transport. Fără o estimare însă, chiar şi grosieră, un român nu îşi va putea da niciodată seama dacă investiţiile direcţionate de stat către infrastructură reflectă cheltuielile reale şi sunt conforme cu nevoile.
„De exemplu, între Buzău şi Focşani, aproximativ 100 de kilometri se vor realiza cu 1 miliard de euro, ceea ce înseamnă 10 milioane de euro pe kilometru. Între Piteşti şi Sibiu însă, costul este de trei ori mai mare pe kilometru“, a spus legat de acest subiect Cristian Erbaşu, proprietarul companiei Construcţii Erbaşu.
În linii mari, spun unii constructori, făcând o estimare, preţul poate varia foarte mult, de la 5 la aproape 30 de milioane de euro pentru un singur kilometru.