Surse de la nivelul Bancii Nationale a Romaniei (BNR) au dezvaluit presei centrale faptul ca Banca Nationala va disponibiliza majoritatea angajatilor care lucreaza in sucursalele teritoriale, cei mai multi de la supraveghere bancara. Motivul ar fi acela ca aceasta activitate se face aproape exclusiv la nivel central, si nu in teritoriu. O parte dintre angajatii din teritoriu nu vor mai lucra la supraveghere, ci vor fi detasati in structurile departamentului de statistica, sustin sursele citate. Procesul de restructurare nu este definitivat, dar, in principiu, nu vor exista disponibilizari si in centrala BNR.
Am luat legatura si cu Dan Sergiu Bogoi, directorul sucursalei din Arges a BNR, pentru a afla daca se vor face sau nu disponibilizari. „Nu va pot spune nimic acum. Nu avem nimic oficial in acest sens, deocamdata”, ne-a declarat Bogoi. Banca Nationala are 20 de sucursale, dintre care majoritatea sunt calificate sucursale de grad II (inclusiv cea din Arges), trei sunt sucursale de grad I iar sucursala municipiului Bucuresti are un regim special, fiind cea mai mare unitate teritoriala.