Compania OMV Petrom urmează să demoleze o parte din construcţiile de pe platforma rafinariei Arpechim, chestiune anticipată cu ani în urmă de către presa argeşeană. În locul a ceea ce a reprezentat odinioară unul dintre pilonii economiei locale, OMV ar vrea să construiască un depozit de produse petroliere.
"Intenţia noastră este ca rafinăria să fie transformată într-un depozit pentru activitatea noastră de downstream – rafinare şi marketing. Va trebui să facem nişte lucrări şi să obţinem nişte permise în acestă direcţie, cerere pentru care am aplicat la autorităţile competente. Decizia de demolare se va lua împreună cu autorităţile române." a declarat Mariana Gheorghe, directorul general al OMV Petrom. Director care ne îndoim că nu ar avea la cunoştinţă faptul că fier vechi din Arpechim se cară, cu camioanele, încă de când au pus rafinăria pe butuci.
Potrivit Marianei Gheorghe, ar continua dialogul cu autorităţile române "care au considerat posibilitatea includerii Arpechim într-un potenţial proces de privatizare a Oltchim". Numai că, susţine aceasta, până la acest moment nu ar exista niciun investitor interesat.
Reprezentanţii Agenţiei pentru Protecţia Mediului Argeş au anunţat în cursul zilei de miercuri că OMV Petrom a transmis o notificare pentru demolarea unor instalaţii ale rafinăriei Arpechim.