Educația pare un oraș părăsit în urma unor lupte lungi, care au lăsat urme de gloanțe pe clădiri, mașini, pancarte publicitare. Un film western prost unde actorii nu știu să joace, regizorul este debutant iar sunetul are o întârziere de câteva secunde față de mișcarea buzelor. Te uiți pentru că nu prinzi decât un post, iar la ora zece urmează să pice curentul.
Nu voi discuta despre faptul că un tânăr care nu obține o notă de promovare la BAC nu prea are alternative. Nu voi discuta nici despre faptul că nu avem școli de meserii sau despre faptul că specializările și facultățile nu au nicio legătură cu realitatea economică. Nu am de gând să aduc în discuție nici numărul de absolvenți ai facultăților de finanțe-bănci, în contextul digitalizării și restructurării crescânde a domeniului financiar-bancar. Voi discuta însă despre educația financiară a tinerilor. Despre acei tineri care mai au puțin și părăsesc liceul pentru a se îndrepta către o facultate sau, după caz, în situația în care nu promovează BAC-ul, spre “Occident”.
SPAȚIU PUBLICITAR
Liceanul de astăzi este contribuabilul de mâine. Acesta este scenariul optimist. Și, cel mai probabil, urmând cursul natural, clientul unei bănci în următorii cinci ani. Pentru că România ocupă primul loc la numărul de proprietari ai cel puțin unui imobil, în condițiile în care peste 95% dintre cetățenii României dețin imobile în proprietate, comparativ cu media la nivel european, ce nu trecea pragul de 70% în 2016. Urmând exemplul sau statisticile, tânărul termină liceul, cu diplomă de BAC ori ba, mai trăiește din banii părinților o perioada mai lungă sau mai scurtă, însă, într-un final, se angajează. Și după ce încasează câteva salarii, poate se gândește să se mute la casa lui.
Cu o experiență limitată în câmpul muncii, fără o predictibilitate a mobilității profesionale, dar cu un avânt tipic vârstei, consideră că dacă a putut “rezista” câteva luni la serviciu, poate rezista și cu un credit ipotecar pe o perioada de 30 de ani.
De ce lipsa unei educații financiar-bancare este cea care îl va priva de cele mai bune decizii pe care le va lua din punct de vedere financiar? Și asta până la împlinirea vârstei de 30 de ani. Pentru că economia din liceu este sterilă, plină de noțiuni generale, utile la nivel de cultură generală, însă care nu îl pregătesc pentru o realitate economică actualizată, noțiuni care nu mai fac parte dintr-o economie aplicată.
Pentru a mă asigura că nu sunt în necunoștință de cauza, am aruncat o privire peste cuprinsul unui manual de economie din liceu. Nu voi înșira toate cele 14 capitole, mă voi rezuma doar la a spune că mă așteptăm să văd un capitol dedicat creditării și instituțiilor de creditare. Așa cum avem un capitol denumit “Statul în economia de piață” (în condițiile în care este poate principalul regulator al pieței prin infuzii, reglementări juridice și impozitare variabilă, cred că se impunea tratarea mai “pe larg” a statului), mă așteptăm să văd un capitol denumit “Sistemul bancar”. Pentru că probabilitatea ca respectivul tânăr să folosească informațiile “învățate” este mică, însă probabilitatea să contracteze un credit este mare. Foarte mare. Și atunci trebuie să cunoască și să stăpânească cunoștințe bancare care să îi permită să ia o decizie care îi va impacta viața. Preferabil în mod pozitiv.
Când îi explici unui tânăr despre sistemul economic, îi explici despre cerere-ofertă, despre preț, despre inflație. Însă, respectivul tânăr va termina liceul fără să înțeleagă realitatea economică. Fără să înțeleagă conceptul de dobânda variabilă, indicele de referință, marja sau consecințele acțiunilor sale. Cu ce îl va ajută că înțelege conceptul de cerere și oferta pe piață muncii sau conceptul de salariu însă nu va înțelege că facultatea pe care o va urma nu îi va oferi acces la o slujba bine-plătită? Sau că respectivul segment de job-uri nu mai este unul “la căutare” ori este deja inflație pe piață muncii, încă de când acesta se află în clasa a IX-a? Cu ce îl va ajută toată materia “învățată” în anii de liceu atunci când prima experiență de creditare a tânărului va fi una neplăcută, cu o dobânda variabilă și cu o rată care îl va împovăra pentru o perioada destul de lungă? Cu ce îl va ajuta toată materia atunci când nu înțelege de ce nu poate lua credit dacă are trei luni vechime la actualul angajator și probabil tot atâtea vechime în muncă? Cu ce îl va ajuta atunci când primul lui credit va fi pentru a cumpără o mașină la mâna a doua, cu o dobânda cel puțin de două ori mai are decât media de pe piață? Va înțelege el, oare, ce înseamnă să nu mai poată rambursa conform graficului creditul respectiv?
Îmi place să cred că majoritatea tinerilor înțeleg aceste aspecte însă realitatea mă contrazice. Mă contrazice realitatea în care un tânăr entuziasmat care alege să își cumpere o mașină după câteva luni de muncă, printr-un credit cu o dobânda mult peste medie, pentru că după o anumită perioada să nu mai plătească rata pentru că este de părere că a plătit destul. Alege emoțional, pentru că își dorește, pentru că se poate, pentru că nu înțelege costul total și pentru că nu a fost învățat. Pentru că nu înțelege ce dorește banca de la el și, cel mai important, de ce unul l-ar dori drept client, iar altul ba.
Îmi place să cred că, în viitorul apropiat, cel puțin pentru ultimul an de liceu, vor fi explicate pe larg aceste noțiuni, astfel încât tânărul să înțeleagă cum și când poate contracta un împrumut, care să nu se transforme într-o povară pe termen lung. Și îmi doresc să văd acest lucru în programa școlară, permanent și actualizat, nu doar în campanii derulate, când și când, de unele instituții bancare.
Alexandru Cocea,
Consultant financiar, Kingstone Pitești
