FIA Integra și-a mărit portofoliul de clienți semnând cu Electrocentrale București S.A. – ELCEN, cel mai mare producător de energie termică din România
ELCEN este cel mai mare producător de energie termică din România (40%) și principalul furnizor de agent termic pentru sistemul de alimentare centralizată cu energie termică a Municipiului București (90%) și, de asemenea, un jucător foarte important pe piața de energie electrică, acoperind 3,88% din cota de piață la nivel național.
Obiectul de activitate al companiei îl reprezintă producţia, transportul, distribuţia, dispecerizarea şi vânzarea energiei termice, dar şi producţia şi vânzarea energiei electrice. Cu o tradiţie şi experienţă în domeniul energetic de peste 125 de ani, ELCEN deţinea în anul 1889 prima centrală hidromecanică-hidroelectrică (hidrau-lico-electrică), centrala Grozăveşti fiind prima centrală de acest tip din România.
În momentul de faţă compania are în componenţă patru termocentrale şi o uzină de reparaţii, toate în Bucureşti.
Provocare
- Urmărirea proiectelor cu dificultăţi;
- Uniformizarea gestionării proiectelor;
- Încadrarea proiectelor în timp şi buget alocat;
- Un sistem eficient care poate genera rapoarte despre starea tuturor proiectelor și contractelor din/ în orice locație
Soluții
- Implementare platformă Primavera Enterprise Project şi Portfolio Management;
- Soluție de devize și management de document;
- Elaborarea metodologiei de lucru între filiale și sediul central;
- Servicii de consultanță, implementare și training
Beneficii
- Vizualizare în timp real a încărcării resurselor, livrarea proiectelor cu ajutorul unei planificări eficiente;
- Posibilitatea ca toţi manageri, indife-rent de locaţie, să poată obţine aceleaşi rapoarte/rezultate, în baza datelor proiectului;
- Planificarea, controlul investiţiilor şi eficienţa sporită în derularea proiectelor;
- Suport real în reducerea riscurilor identificate în cadrul proiectului, printr-o puternică analiză a planificării, previzionare clară a costurilor şi coordonare între proiectanţi, furnizori, subcontactori şi beneficiar;
- Facilitează conducerea proiectelor prin furnizarea de grafice şi formate prestabilite de rapoarte, sau care pot fi adaptate, oferind astfel o imagine clară a progresului înregistrat în cadrul proiectului.
” Ne adaptăm cu prioritate culturii digitale, adoptând în totalitate această transformare cu sprijinul platformei Primavera Enterprise Project şi Portfolio Management, soluție implementată de FIA Integra.
Digitalizarea producției înseamnă modernizare prin soluții inovatoare.
Informația centralizată privind fiecare proces de producție în parte este fundamentală pentru adoptarea de decizii documentate, cu riscuri minime de eroare, iar gestionarea scenariilor tehnice de optimizare devine sigură și transparentă.
Ca orice schimbare necesară, digitalizarea la nivelul unei infrastructuri critice cum este ELCEN, va facilita trecerea la noi metode de control a producției, iar analiza datelor reprezintă un instrument predictiv și de control extrem de util, care va permite optimizarea rapidă a proceselor de lucru.
Preocuparea fundamentală a companiei Electrocentrale Bucureşti S.A. este de a furniza servicii de un nivel calitativ superior prin eficientizare și îmbunătățire a performanțelor de funcționare, punându-se accent pe limitarea impactului asupra mediului, în conformitate cu obiectivele europene”, a declarat Adrian Tudora, Director Dezvoltare și Implementare Proiecte, ELCEN