1,4K
Balanta comerciala va avea un plus de un miliard de euro
Una dintre atractiile Salonului Auto de la Geneva, care se va organiza in luna martie, va fi, cu siguranta, noul produs din gama Logan care va fi comercializat sub numele de Lodgy (foto). Este vorba despre un monovolum, al carui proiect s-a numit initial Popster, si care a inceput deja sa fie ansamblat in noua uzina Renault, din Maroc, si care se bazeaza pe colectii CKD produse la Mioveni.
"Lodgy face parte din gama entry si in mod evident are in comun o serie de piese cu modelele produse la Mioveni. In consecinta, exista componente fabricate in Romania de catre Dacia sau de catre furnizori externi care vor fi livrate in Maroc pentru a sustine productia noului model. Din acest punct de vedere, lansarea lui Lodgy va genera activitate in plus pentru Dacia, care va fabrica si va expedia anumite componente catre uzina din Tanger", au declarat oficialii Directiei Comunicare din cadrul Group Renault Romania. Centrul de export CKD de pe platforma de la Mioveni a data in folosinta in anul 2005, fiind cea mare unitate logistica din lume a grupului Renault si are capacitatea de a asigura colectiile necesare uzinei marocane, pana cand furnizorii de subansamble se vor instala acolo. Se estimeaza ca anul viitor se vor produce 70.000 de unitati, productia urmand sa se dubleze in 2013, ceea ce inseamna ca exporturile uzinei Dacia vor creste cu circa un miliard de euro pe an, la aceasta adaugandu-se si cresterea cifrei de afaceri a partenerilor.
Dacia Logdy va avea o lungime de 4,5 metri, va asigura 7 locuri si va fi echipata la inceput cu aceeasi motorizare ca Duster, pretul de pornire fiind de 13.000 de euro. Tot in Maroc va fi produsa si o autoutilitara, ambele modele urmand sa fie lansate anul viitor, impreuna cu Duster, si pe piata britanica.
Ca strategie de marketing, conceptul Logdy va fi prezentat mai intai la Trofeul Andros, un spectaculos raliu pe gheata care se organizeaza in Franta.