Complexul hotelier Mera Resort din Venus, controlat de familia Movileanu din Mioveni, a operat la un grad mediu de ocupare de 85% în acest sezon de vară, iar afacerile complexului s-au ridicat la 20-25 milioane de lei.
„A fost un sezon normal anul acesta, nici slab, nici extraordinar, am avut un grad mediu de ocupare de 85%, este loc de mai bine. Mulţi români au plecat în vacanţe în străinătate după cum am văzut în statistici. Cu cât se vor deschide mai multe unităţi de cazare la nivel acceptabil cu atât turiştii români vor rămâne în ţară“, a declarat pentru Ziarul Financiar, Nicolae Movileanu, unul dintre cei mai mari şi discreţi investitori de pe litoralul românesc.
Anul trecut a finalizat construcţia a 25 de vile la Venus, o investiţie de 6 milioane de euro, printr-un credit bancar. „Avem puţine credite în lei, cele mai multe sunt credite în euro, expunerea a fost mai mică. Când am lansat preţurile la mare în acest sezon am evitat să venim cu majorări, dat fiind inflaţia. Am adus şi 40 de angajaţi din Asia”, a spus el.