Mai presus de criza economica, Romania se confrunta cu o profunda criza morala – la aceasta concluzie a ajuns unul dintre cei mai puternici oameni de afaceri din Arges, Gheorghe Badea, directorul Subansamble Auto. Badea sustine ca si fara criza financiara mondiala, Romania tot ar fi intrat in colaps, pentru ca de douazeci de ani se consuma mai mult decat se produce, iar exporturile sunt invers proportionale cu importurile.
Daca iesim din criza morala, iesim si din criza economica
,,Grija fata de economic din partea politicului, in cei 20 de ani, a fost neglijenta. A trebuit sa vina criza, ca sa vedem si noi televiziunea si presa ca se trezesc si ca scriu si analizeaza cate ceva. In presa internationala se incepe cu aspectele economice, cac astea sustin si spiritul, si cultura si tot ce vrei! Daca nu ai grija de a produce, atunci ce consumi, saracia pe care o consumam noi in tara? Economia a mers pana acum in virtutea valului international, a efectului intreprinzatorilor din tara, care au fost animati de a face ceva.
Chiar daca nu era criza mondiala, noi intram in criza financiara, pentru ca de 20 de ani producem mai mult decat consumam, importam mult mai mult decat exportam si de aici consecintele sunt inevitabile. Ce e de facut? Ca noi toti, factorii de raspundere si mai ales guvernantii si politicienii, sa ne trezim si atat timp cat suntem pe un post de raspundere sa actionam in instinctul bunului simt si al educatiei si sunt convins ca, inlaturand fenomenele de criza morala, vom ajunge si la rezolvarea crizei economice.
Dar atat timp cat suntem natia manelistilor, lautarilor, becalistilor, elodistilor… nu vad nicio iesire. Avem, daca ati observat, cativa analisti pe care ii vezi toata ziua pe sticla: pe Boda care se pricepe la toate, pe profesorul Parvulescu care sare dintr-o barca in alta si-si schimba opiniile, pe Ionita sau Pora… Cand ii vezi pe astia, atunci iti dai seama care iti e neamul si ce trebuie sa faci” a declarat Gheorghe Badea.