2,8K
Hervis Sports Romania, parte a Grupului Spar Austria, cu operatiuni in 6 tari europene si o cifra globala de afaceri de 11,23 miliarde euro, a ales TotalSoft pentru furnizarea de servicii de calcul salarial si administrare de personal. Hervis Sports comercializeaza, prin intermediul celor 10 magazine din Romania, produse apartinand celor mai puternice marci sport din lume – Adidas, Nike, Puma, Columbia, Mammut, Wilson, Kettler, Scott etc – dar si marci proprii, cum ar fi Kilimanjaro, X-Fact, Denali, Benger, Seems etc.
Hervis Sports are in prezent o echipa de peste 150 oameni si intentioneaza sa creasca aceasta cifra pana la finele anului, prin deschiderea de noi magazine. Parteneriatul cu TotalSoft, cel mai important furnizor de servicii de outsourcing salarial din Romania, s-a realizat pe fondul strategiei de extindere a afacerii si a nevoii de a avea alaturi un furnizor prompt, indiferent cu cat ar creste numarul de angajati.
„Am cautat un partener care sa preia intrega responsabilitate a activitatii de resurse umane si salarizare si sa ne ofere libertatea de a ne concentra asupra planurilor de extindere la nivel national. La selectia TotalSoft au contat mult referintele foarte bune pe care compania le are in domeniul outsourcing-ului salarial, dar si faptul ca utilizeaza o platforma software foarte bine cotata in piata” a declarat dl Catalin Pozdarie, Director General.
Pe langa calculul salarial, care va trece exclusiv in atributiile TotalSoft incepand cu luna august, contractul prevede si prestarea de servicii de administrare de personal, inclusiv depunerea declaratiilor obligatorii la autoritatile statului.
Serviciile oferite de TotalSoft au la baza sistemul Charisma HCM, solutie preferata de catre 500 de organizatii, nationale si multinationale, din domenii de activitate precum financiar-bancar, servicii, distributie, retail, medical-farmaceutic, productie, constructii, proiectare, utilitati, institutii publice. Cu acest sistem sunt gestionate salariile a peste 10% din forta de munca activa a Romaniei si sunt calculate peste 25% dintre cele circa 130,000 de salarii gestionate in regim de outsourcing.
Despre Hervis Sports:
Compania Hervis Sports, infiintata in anii ´70 in Austria, are o traditie de peste 30 de ani in domeniul comercializarii de articole sportive de cea mai inalta calitate, la cele mai bune preturi si cu cele mai atractive oferte.
Magazinele Hervis Sports reprezinta un concept multi-brand, cu 60% din produse apartinand marcilor sport consacrate – Adidas, Nike, Puma, Columbia, Mammut, Wilson, Kettler, Scott, Fischer, Atomic etc, iar 40% marcilor proprii – Kilimanjaro, X-Fact, Denali, Benger, Seems etc. Hervis Sports apartine 100% Grupului Spar Austria.
Despre TotalSoft:
Cu 16 de ani de experienta, TotalSoft este unul dintre liderii industriei IT romanesti in dezvoltarea si furnizarea de solutii si servicii complexe de afaceri. Avand 1500 de clienti in sectorul privat si public din 25 de tari, printre care UK, Germania, Austria, Italia sau Franta, TotalSoft detine o expertiza de necontestat in verticale ca financiar-bancar, distributie, retail, medical, utilitati, constructii, proiectare, productie, servicii sau administratie publica. Compania are sediul principal in Romania si subsidiare in Grecia, Bulgaria, Serbia si Qatar.
TotalSoft a devenit, conform PAC, cel mai important furnizor de solutii ERP din Romania, devansand toti ceilalti jucatori in termeni de valoare licente si servicii asociate licentelor. Compania detine suita proprie de solutii software Charisma Business Suite, din care fac parte sisteme recunoscute cum ar fi Charisma ERP, Charisma HCM sau Charisma Medical Software.
TotalSoft este parte a grupului Global Finance, una din cele mai importante firme de investitii private din Europa de Sud-Est cu birouri in Atena, Bucuresti, Sofia si Belgrad. Global Finance administreaza fonduri de peste 850 milioane euro, obtinute in urma administrarii de fonduri de investitii private si imobiliare, si a realizat peste 70 de investitii de la infiitarea sa in 1991.