Sub impactul creșterii prețurilor, evoluție care a impus BNR să majoreze rata de referință, la începutul lunii, la 4,75%, dar și măsurilor de înăsprire ale politicilor monetare practicate de marile bănci centrale, indicii ROBOR s-au înscris pe o pantă ascendentă.
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a crescut de la 7,71 la 7,85%, cel mai ridicat nivel începând cu 1 februarie 2010. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a urcat de la 7,83 la 7,97%, maxim care nu a mai fost atins din 2 februarie 2010. Indicele la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase la nivel interbancar, a urcat de la 7,90 la 8,08%.
Cursul euro s-a menținut sub 4,94 lei. El a fost stabilit la 4,9353 lei, în creșterea față de miercuri, efect al revenirii aversiunii față de risc. În cursul nopții cotația a scăzut pe piețele asiatice la 4,914 lei iar tranzacțiile locale se efectuau în culoarul 4,93 – 4,939 lei.
La a cincea ședință de politică monetară din acest an Rezerva Federală americană a majorat rata de referință cu 75 puncte de bază la 2,25% – 2,50%. A fost a patra creștere consecutivă iar analiștii anticipează pentru ședința Fed din septembrie o nouă majorare cu o jumătate de punct procentual, în condițiile în care creșterea prețurilor din Statele Unite ar putea crește cu un ritm anual de 9%.
Decizia Fed nu a surprins iar euro a crescut până la 1,0235 dolari. Joi, temerile privind intrarea în recesiune a zonei euro, după scăderea la minime istorice a indicatorului GFK de încredere a consumatorilor din Germania, au provocat scăderea euro la 1,0114 dolari. În piața locală, cursul monedei americane a scăzut de la 4,8620 la 4,8509 lei.
Un raport recent al FMI a coborât prognozele pentru PIB-ul zonei euro indicând creșteri cu ritmuri anuale în decelerare de la 5,4% în 2021 la 2,6% în 2022, respectiv 1,2% în 2023.
Media francului elvețian a atins un nou maxim istoric de 4,0595 lei iar cursul lirei sterline a urcat la 5,8916 lei.
Prețul gramului de aur a crescut la 271,9950 lei, efect al aprecierii metalului galben la 1.736 – 1.747 dolari/uncie.
În regiune, media monedei maghiare s-a depreciat la 406,68 forinți/euro iar a celei poloneze la 4,7973 zloți/euro.
Criptomonedele au revenit joi pe creștere. Bitcoin se tranzacționa în culoarul 22.607 – 23.423 dolari iar ether fluctua între 1.600 și 1.672 dolari.
Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00