În perioada 20 – 23 noiembrie 2023, inspectorii Antifraudă au finalizat investigațiile și verificările demarate la un operator economic ce desfășura activități în domeniul transportului de mărfuri.
Ca urmare a verificărilor efectuate s-a constatat că acesta a creat circuite economice prin tranzacții cu aparenţă de legalitate în cazul circulaţiei mărfurilor şi prestării serviciilor, a deductibilităţii TVA și cu scopul vădit de a crea un avantaj fiscal ilicit prin introducerea în evidența fiscală a unor cheltuieli care nu aveau la bază operațiuni reale.
Prejudiciul cuantificat în această cauză este în valoare totală de 7,8 milioane lei.
Pentru continuarea cercetărilor urmează a fi sesizate organele de urmărire penală, în conformitate cu prevederile Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.
DGAF recomandă tuturor contribuabililor să respecte legislația fiscală aflată în vigoare.
Inspectorii ANAF desfășoară permanent acţiuni de control la nivel naţional, atât ca urmare a analizelor de risc efectuate la nivelul instituției pe baza informațiilor deținute, cât și în acele domenii unde au fost identificate fenomene de indisciplină financiară ori slabă conformare la declarare.