La invitația președintelui COAL (Clubul Oamenilor de Afaceri Liberali) Argeș, Liviu Nicolae și cu sprijinul președintelui Senatului, Alina Gorghiu, ambasadorul Kazahstanului în România, Nurbakh Rustemov, a făcut o vizită în județul Argeș pentru a se întâlni cu oameni de afaceri argeșeni în scopul identificării unor noi oportunități economice prin care produse din industria alimentară și agricole fabricate în Argeș să intre pe piața din Kazakhstan, în condiții reciproc avantajoase.
Pe agenda vizitei delegației din Kazahstan au fost companiile IPEE Amiral Trading Impex SA (producție de incubatoare pentru păsări de curte), Viva Metal Decor SRL (producție utilaje agricole pentru uz gospodăresc), Evicom Honey SRL (producție de miere și derivate), Alex Star SRL (producție de conserve din fructe și legume), Zaris Autocom SRL (producător din domeniul panificației).
Kazahstanul este o țară transcontinentală care se află în Asia Centrală, cu o suprafață mai mare decât Europa de Vest (2 727 300 km² ), și are un petic de teritoriu la vest de râul Ural, în Europa. Este o țară foarte bogată în resurse naturale (uraniu, petrol, gaze naturale, cărbune, cupru, zinc, mangan, fier, aur).
În contextul în care războiului a paralizat capacitățile de producție ale Ucrainei, România poate deveni un furnizor important de produse agricole și industriale, sporindu-și semnificativ prezența pe piețe ca cea a Kazahstanului.
Potrivit ambasadei Kzahtanului, în acest an relațiile comerciale și economice cu România au crescut semnificativ. În primele șapte luni comerțul dintre cele două țări a crescut cu 31,3% (atingând 1,3 miliarde de dolari) comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Totodată, volumul transporturilor feroviare de mărfuri pentru aceeași perioadă între Kazahstan și România a fost de 150,3 mii tone, în timp ce pentru întregul an 2021 a fost de 95,1 mii tone.
Inițiativa COAL Argeș este salutară, pentru că deschide ușa unei colaborări cu o piață foarte bine susținută financiar, ce poate impulsiona întreprinderile argeșene.
Antreprenorii români au fost informați despre situația socio-economică din Kazahstan, preferințele investiționale și proiectele de investiții din piața locală, precum și despre avantajele rutelor de transport și logistică care leagă Kazahstanul și România.
Ambasada Kazahstanului a anunțat că în cadrul discuției despre perspectivele de extindere a producției în Kazahstan, s-a ajuns la un acord privind organizarea unei vizite a antreprenorilor kazahi în Argeș. La rândul lor, antreprenorii români sunt interesați să participe la forumul de afaceri kazah-român, care va avea loc pe 7 octombrie la Nur-Sultan cu sprijinul “Qaztrade” SA.
Președintele COAL Argeș, Liviu Nicolae, a transmis un mesaj prin care mulțumește ambasadorului, Nurbakh Rustemov, pentru vizită.
”Îi mulțumesc Excelenței Sale, Nurbakh Rustemov, ambasadorul Kazahstanului în România, pentru că a dat curs invitației Clubului Oamenilor de Afaceri Liberali și a vizitat Curtea de Argeș. Alături de Excelența Sa am avut întrevederi cu antreprenorii argeșeni. Discuțiile au fost productive și am stabilit contacte în vederea consolidării relațiilor dintre partea kazahă și partenerii economici din Curtea de Argeș.
Pe agenda vizitei delegației din Kazahstan au fost companiile IPEE Amiral Trading Impex SA (producție de incubatoare pentru păsări de curte), Viva Metal Decor SRL (producție utilaje agricole pentru uz gospodăresc), Evicom Honey SRL (producție de miere și derivate), Alex Star SRL (producție de conserve din fructe și legume), Zaris Autocom SRL (producător din domeniul panificației).
Am adăugat și o componentă cultural-spirtuală cooperării noastre și, după o vizită la Mănăstirea Curtea de Argeș, am venit cu propunerea să creăm o o punte culturală între Kazahstan și România, prin promovarea reciprocă a tradițiilor noastre.
Clubul Oamenilor de Afaceri Liberali Argeș sprijină mediul local de business, fiind interfața dintre oamenii de afaceri și instituțiile publice sau partenerii străini, în vederea dezvoltării unui mediu antreprenorial puternic, care să facă față cu succes provocărilor economice.”