Secătuirea resurselor statului de către, poate, cel mai amator guvern de după 1990, atenția acestuia fiind îndreptată strict către mulțumirea propriului bazin politic, nu putea decât să îl oblige să găsească noi surse de finanțare.
Ultima găselniță cu iz naționalist-populist a PSD-ALDE este „taxa pe lăcomie”, careva pune mari presiuni pe profiturile companiilor private.
Bursa de Valori bucureșteană a scăzut spectaculos, printre vedetele negative fiind băncile locale. Acţiunile Băncii Transilvania şi ale BRD pierdeau în cursul zilei 18%, respectiv 15%, în condițiile în care se intenționează taxarea suplimentară a profiturilor.
Unda de șoc s-a extins și la Viena, unde acţiunile Erste Bank, proprietara BCR, au pierdut rapid 8%, la bursa austriacă.
Posibila taxă ar putea afecta afacerile tuturor companiilor din domeniul energetic, așa că preţul energiei a crescut pe piaţa spot a bursei OPCOM cu 14% de pe o zi pe alta.
Iar lucrulurile nu s-au oprit aici. Chiar dacă BNR a anunțat o medie de 4,6571 lei, față de 4,6578 lei, acum două zile, cotațiile din piața valutară au crescut de la 4,647 la 4,667 lei, nivel care se înregistra în jurul orelor 15:00.
Media dolarului american a crescut de la 4,0820 la 4,0846 lei, în timp ce cotațiile din piață alunecat la 4,078 – 4,094 lei.
Moneda elvețiană se tranzacționa pe piețele internaționale între 1,128 și 1,133 franci/euro, iar media ei a coborât de la 4,1177 la 4,1124 lei.
Piața monetară este calmă, lichiditatea suficientă asigurând stabilitatea, ieri existând totuși o ușoară creștere a indicilor ROBOR pe termen mediu.
Indicele la trei luni, utilizat la calcularea dobânzilor la majoritatea creditelor în lei, a stagnat în a șaptea ședință consecutivă la 3,04%, cel mai redus nivel din ultimele cinci luni şi jumătate, iar cel la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a revenit la 3,33%, cel mai scăzut nivel din ultimele şase luni şi jumătate.
Indicele ROBOR la nouă luni, calculat în funcție de rata dobânzii plătită la creditele atrase de către băncile comerciale de la alte bănci, s-a întors la 3,43% iar cel la 12 luni la 3,51%.
În așteptarea finalului ultimei întâlniri din acest an a Rezervei Federale americane (Federal Open Market Committee – FOMC), de la care investitorii așteptau o majorare a dobânzii-cheie la 2,25 – 2,50%, a patra din acest an, perechea euro/dolar fluctua între 1,1360 și 1,1414 dolari.
După scăderea de la sfârșitul săptămânii trecute la circa 3.160 dolari, indicele bitcoin calculat de Bloomberg creștea ieri la 3.741 dolari.