Comisia Europeană a aprobat tranzacția prin care miliardarul austriac Stefan Pierer preia producătorul german de cabluri auto Leoni, prezent în România cu trei fabrici, una din ele la Pitești, și aproximativ 13.000 de angajați, în cadrul unui acord de restructurare a datoriilor Leoni, potrivit profit.ro.
Tranzacția survine după ce, în primăvară, Leoni a anunțat că a ajuns la un acord cu creditorii, deținătorii de obligațiuni și cu Stefan Pierer, în calitate de investitor strategic, asupra unui concept de restructurare financiară, în vederea reducerii datoriilor și asigurării de noi lichidități, arată aceeași sursă. Potrivit Forbes, austriacul ar avea o avere netă de 1,5 miliarde de dolari.
În conformitatea cu acordul de preluare, Pierer va injecta 150 milioane de euro și va prelua datorii de 708 milioane de euro, reprezentând aproximativ jumătate din datoriile companiei Leoni. În urma tranzacției amintite, o companie înființată de miliardar va deveni unicul acționar al Leoni AG, compania-mamă a grupului Leoni, care va fi delistată de la bursă. Restructurarea va afecta doar compania Leoni AG, nu și filialele sale, furnizorii, clienții și angajații acestora, a precizat Leoni.