235 de locuinte ANL din Titu, Nehoiu, Timisoara, dar si Curtea de Arges au fost deja evaluate pentru a fi vandute catre chiriasi. Potrivit secretarului de stat Ioan Andreica, un apartament cu doua camere intr-un bloc construit inainte de 2004, din cele patru localitati, a fost evaluat intre 20.000 de euro si 30.000 de euro, in timp ce o grasoniera a fost evaluata la mai putin de 20.000 de euro.
,,Cu cat blocurile sunt mai noi, cu atat preturilor vor urca, insa pentru un apartament cu doua camere intr-un bloc construit inainte de 2004, intr-un oras de provincie, preturile sunt undeva intre 20.000 si 30.000 de euro” a declarat secretarul de stat. In acest moment se lucreaza la o Hotarare de Guvern prin care inca 3.510 apartamente ANL vor fi scoase spre vanzare. Pana in prezent, au fost scoase din domeniul public al statului in domeniul privat al statului, cu scopul de a fi vandute, 3.321 de apartamente ANL, locuinte destinate tinerilor care nu-si pot permite sa-si achizitioneze o locuinta de pe piata libera.
Ca sa poata cumpara imobilele, chirasii trebuie sa fi locuit neintrerupt trei ani in locuinta respectiva, iar contravaloarea trebuie achitata integral. Titularul poate beneficia o singura data de posibilitatea de a cumpara o locuinta ANL, nu o poate instraina pe o perioada de cinci ani de la dobandire, nu are dreptul sa detina o alta locuinta, iar venitul mediu pe membru de familie nu trebuie sa depaseasca dublul salariului mediu brut pe economie.
Aceasta veste a creat insa si reactii negative in randul opiniei publice. Multi considera – si au fost si scandaluri mediatice pe aceasta tema – ca in respectivele locuinte ANL locuiesc mai mult functionari de la primarii, rude sau pile ale acestora sau clientela politica de tot felul.