Fiscul argesean nu tine cot de mai nimic cand vine vorba sa isi recupereze sumele restante de la agentii economici cu datorii. Asa ca in depozitul Finantelor ajung, spre valorificare, fel de fel de lucruri, de la masini pana la bunuri mult mai mici si ieftine.
In depozitul special de bunuri confiscate al Fiscului argesean au ajuns recent si… masini de cusut!
Acestea au fost luate de la un agent economic din Pitesti care activa in domeniul confectiilor si care nu isi mai poate achita darile catre bugetul statului.
In contul datoriilor acumulate, Fiscul ii vinde acum din bunuri. Printre bunurile pe care s-a pus sechestru asigurator se numara si 27 de masini de cusut care valoreaza peste 6.000 de lei.
Pe lista bunurilor scoase la mezat se mai afla si o presa termocolanta de 3.000 de lei, o presa de calcat la 400 lei si o masina de imprimat etichete evaluata la 1.427 lei.
Fiscul va organiza licitatii pana la adjudecarea acestor bunuri, iar cu fiecare licitatie scade pretul de pornire pentru bunurile confiscate.