Conform aprecierilor economistului sef al BNR, Valentin Lazea, acest lucru nu va fi posibil mai devreme de sapte ani. Daca salariile bugetarilor ar fi dublate mai devreme de aceasta perioada, indicatorii macroeconomici, respectiv inflatia, ar putea fi afectati. Trebuie luat in considerare ca Romania si-a propus sa intre in zona euro la 1 ianuarie 2014.
,,Cresterea salariilor nu trebuie sa depaseasca productivitatea muncii, iar in aceste conditii salariile nu pot fi majorate, in medie, cu mai mult de 9-10% (pe an). Pot exista abateri de la aceasta marja, adica pot avea loc cresteri pe anumite ramuri de 5%, spre exemplu, in timp ce salariile altor segmente ar putea creste cu 15%, insa, per total, cresterea veniturilor nu poate depasi 10%" a declarat Valentin Lazea, pentru NewsIn.
Tot potrivit acestuia, odata cu intrarea in zona euro, Romania trebuie sa se afilieze la anumite criterii in ceea ce priveste inflatia. Pana acum nu au avut loc niciun fel de negocieri pentru majorarea salariilor bugetarilor potrivit noii legi unice de salarizare a acestei categorii de angajati. Pentru profesori, unii dintre bugetarii cu cele mai mici salarii, conform noii legi de salarizare única, cresterile ar trebui sa fie cuprinse intre 80% si 200%. Aceste majorari au fost calculate pentru profesorii cu gradul I si cu o vechime in munca de 14-20 de ani.