Autoritatea de Supraveghere Financiară a iniţiat un proiect de modificare a normei RCA. Potrivit acestuia, supervizarea tarifelor RCA ar urma să fie făcută de un actuator independent, iar firmele de asigurări vor fi obligate să le acorde şoferilor asistenţă în cazul unui accident.
,,ASF pasează pe umerii unor terţi responsabilitatea tarifelor RCA, pe care este foarte greu să-i tragi apoi la răspundere, pentru că sunt firme private de actuariat. Aceste firme private vor stabili, practic, tarifele de referinţă la RCA. Cum poţi să elimini suspiciunea unor înţelegeri între asigurători şi aceste firme?” se întreabă retoric Cristian Muntean, preşedintele Asociaţiei Societăţilor de Service Auto Independente (ASSAI).
Prin aceleaşi proiect, firmele de asigurare vor fi obligate să asiste asiguraţii, la cererea lor, în cazul în care aceştia nu ştiu ce au de făcut în cazul în care au fost victimele unui accident. Legea RCA a suferit numeroase schimbări şi nu este foarte uşor de înţeles pentru cineva care nu are studii de specialitate.
„Ţinând cont de faptul că un număr foarte mare de reclamaţii sunt în legătură cu regularizarea daunelor produse vehiculelor avariate prin accidente de circulaţie acoperite de contracte RCA, iar o mare parte a acestora sunt cauzate fie de necunoaşterea suficientă a legislaţiei incidente specifice locului/statului în care se produc accidentele sau de interpretarea greşită a acesteia fie de necunoaşterea drepturilor şi obligaţiilor pe care asiguraţii şi conducătorii vehiculelor le au în aceste cazuri, considerăm faptul că, stabilirea în sarcina emitentului contractului RCA a unor obligaţii cu privire la acordarea de consultanţă în aceste cazuri prin punerea la dispoziţie de informaţii şi sfaturi utile în vederea soluţionării corecte a dosarelor de dauna auto ar reprezenta o soluţie (…)”, se precizează în expunerea de motive a proiectului de modificare şi completare a Normei nr. 39/2016 privind asigurările auto.
Concomitent cu modificarea normei RCA, Registrul Auto Român vrea ca proprietarii tuturor maşinilor cu o vechime mai mare de 12 ani să facă inspecţia tehnică periodică în fiecare an şi nu la 24 de luni cum este în prezent.