Cine trece cu mașina sau cu trenul prin Defileul Jiului, poate vedea de ani de zile pe la Livezeni un șantier în același stadiu, înghețat în proiect, ca să zicem așa. Și te întrebi: Ce avem noi aici? Păi, aici este o hidrocentrală pe Jiu, realizată în proporție de 98 la sută, dar lăsată…baltă.
Istoricul ei este simplu. După hidrocentralele făcute pe vremea lui Ceaușescu pe Bistrița, Argeș, Olt, Dunăre…, în 2003, în sfârșit s-au gândit guvernanții noștri postrevoluționari să facă și pe Jiu două. Una este aceasta, de la Livezeni. Și a început construcția ei. Era proiectată la 66 megawați/oră, cât să acopere necesarul a 100 000 de gospodării cu un consum mediu de 200 kwh, adică tocmai Valea Jiului. Ei, dar în 2005, când hidrocentrala începe să prindă contur, Defileul Jiului este declarat Parc Natural, deci arie protejată. Și când construcția trece de 90 la sută realizare, două ONG-uri (străine!, n.n.) atacă în justiție realizarea hidrocentralei. Tribunalul București nu le dă dreptate. Fac recurs la Curtea de Apel București care dă sentință definitivă în 2017 că lucrările la hidrocentrală să fie oprite și construcția să intre în conservare. Cică, hidrocentrala ar pune în pericol speciile de arbori și microrganismele, dar și câteva zeci de vidre din zonă. Nu sunt specialist, dar nu prea înțeleg cum ar pune o hidrocentrală în pericol copacii de pe versanți. Mă rog, la microrganisme nu mă pricep neam, iar de vidre numai de bine.
Certitudinea este următoarea: toată Europa este îngrijorată de penuria de energie, s-a ajuns la măsuri aberante de economisire, iar noi oprim lucrările în fază finală la o hidrocentrală de dragul microorganismelor. Așadar, în loc să producă energie electrică și să câștige toată lumea, se cheltuiesc bani pentru conservare ca să fie ocrotiți arbori și animale. Noi putem muri, dar trăiască vidra, cu tot neamul ei.
