Dacian Cioloş şi-a remaniat tehnocraţii. Pentru început, patru, printre care şi ministrul Transporturilor, Dan Costescu. În locul acestuia va veni Petru Sorin Buşe, omul al cărui nume se leagă de grupul Renault. Şi de al cărui nume se leagă şi speranţa ca Autostrada Piteşti-Sibiu să devină realitate în secolul ăsta, eventual.
Numai că speranţa este şi aceea slabă, ţinând cont că în câteva luni nu se pot face miracole, iar politicienii abia aşteaptă să-şi facă guvernul lor, în toamnă. Pe de altă parte, sub Buşe se va afla inerţia unui întreg minister, cu tot cu instituţiile sale subordonate, iar bugetarii numiţi politic în funcţii în mare parte abia îşi aşteaptă stăpânii, motiv pentru care vor lucra cu frâna pusă, ca şi până acum. Fireşte, acestea sunt doar supoziţii suprapuse pe realităţile constatate până în prezent, supoziţii care ne dorim, fără doar şi poate, să fie contrazise.
Cine este Petru Sorin Bușe
Are o experiență de peste 25 de ani în industria auto globală. Din septembrie 2010 până în mai 2015 a fost Vicepreședinte al Inginerie Renault Globale și Directorul General al Renault Technologie Roumaine (RTR). Anterior, tot în cadrul grupului Renault, în perioada iulie 2009 – septembrie 2010 a fost Director General adjunct al RTR, iar în perioada septembrie 2008 – iunie 2009, Inginer Șef Adjunct pentru Rusia. Între anii 1996 – 2008 a lucrat pentru Toyota Motor Manufacturing Canada, ajungând la funcția de Directorul General adjunct în această companie în ianuarie 2007. Emigrat în Canada în anul 1990, până în 1996, a lucrat în industria automobilele nord-americană, prestând și servicii de inginerie contracte de General Motors. În perioada 1985 – 1990 a fost inginer la Electronica București.
A absolvit Facultatea Tehnologia Construcțiilor de Mașini din București în 1985 și colegiul „Sf. Sava” din București, specializarea Electro-Mecanică în 1979.
A urmat programe de formare profesională pentru senior managers la European Centre for Executive Development (CEDEP) și INSEAD, Fontainbleau, Franța, dar și în cadrul Canadian Management Center, Toronto. Începând cu anul 1996 a urmat formări tehnice în Sisteme de Producție Toyota (Lean Production Systems, Lean Manufacturing) și în practici de business în cadrul Toyota Motor Corporation și Toyota Institute.
Vorbește fluent limbile engleză și franceză și are cunoștințe de italiană și spaniolă. S-a născut la București, la 16 august 1960. Este căsătorit și are doi copii.