1,6K
Inainte de 2008, deci de izbucnirea crizei economice si financiare, spatiile comerciale din zona centrala a Pitestiului erau pline. Batalia era crunta pentru obtinerea unui loc intr-un vad cat mai bun, de aici si preturile mari care deveneau pe zi ce trece si mai mari. Se ajunsese la un moment dat si la preturi de circa 50 de euro pe metrul patrat lunar, fiind firme dispuse sa achite sume importante pentru a fi „pe centru”. Acum, lucrurile stau altfel. Proprietarii de spatii comerciale prefera pe alocuri sa le tina goale pana la gasirea unor clienti potenti decat sa le inchirieze pentru afaceri fara perspective. Si au „nas”, cum se spune, pentru a-si da seama de asta…
In jos
Piata imobiliara a fost zguduita de criza, asa incat s-a ajuns acum ca in Pitesti sa fie si spatii cu 15 euro metrul patrat pe luna intr-o zona buna. „Piata imobiliara as spune ca este in adormire. Micii chiriasi ne pleaca, pentru ca nu pot face fata, iar speranta este la firmele care produc, la firmele mari. Chiriile au ajuns mai jos decat oricand, dar trebuie sa ii intelegem pe cei care platesc, deoarece o duc greu. Acum sunt preturi si de 15 euro pe mtrul patrat, fata de 30 de euro sau 40 de euro acum ceva vreme. Sunt si proprietari de spatii comerciale care inca mai au, insa, spatii inchiriate cu 40 de euro metrul patrat, bravo lor ca au reusit acest lucru”, ne-a declarat Nicusor Diaconescu, proprietar al multor spatii comerciale importante din zona centrala a Pitestiului.
Selectie naturala
„Eu le explic la toti ca nu mai merge cum mergea. Merg bine acum pariurile sportive, show-room-urile, telefonia mobila, farmaciile. Mai merg si magazinele de haine si incaltaminte, dar din cele ieftine, nu cu preturi mari. Astia rezista pe piata. Daca vine cineva si imi spune ca vrea sa isi deschida un bar ii spun sa isi vada de treaba, ca nu va scoate el bani sa imi plateasca mie chirie”, ne-a mai declarat Nicusor Diaconescu.