1,4K
Judetul Arges a ajuns intr-un top 20 al celor mai mari restante ale populatiei si agentilor economici in contul creditelor accesate la banci. Daca in urma cu doi ani si jumatate judetul nostru inregistra o pondere a restantelor in total credite acordate de sub 2,5%, acum a ajuns la un maxim istoric, de aproape 10%!
Ponderea restantelor a crescut cu peste 1,5% in ultimul an. Cel mai ridicat procentaj al restantelor in total credite s-a remarcat in judetul Galati (13,8%). Restantele mai aveau o pondere de peste 10% in total la sfarsitul lunii ianuarie si in judetele Ialomita (13,7%), Alba (13,1%), Bistrita-Nasaud (12,8%), Suceava (11,6%), Neamt (11,2%), Arad (11,1%), Botosani (10,9%), Brasov (10,4%) si Hunedoara (10,4%), acestea fiind urmate de judetul Arges.
Marile probleme au fost generate in special anul trecut in Arges din cauza deciziilor de austeritate luate de Guvernul condus de Emil Boc. Reducerea salariilor bugetarilor cu 25% si taierea sporurilor acestora i-au transformat pe functionari in oameni disperati, multi dintre ei nemaiputand sa isi achite obligatiile asumate in baza unor contracte incheiate cu bancile. Contracte care au tinut insa cont de o alta realitate decat cea pe care o pregatea guvernarea actuala…