La data de 1 iulie 2024 a intrat în vigoare obligativitatea transmiterii facturilor prin sistemul național privind factura electronică Ro e-factura.
Prin OUG nr. 69/2024, pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul gestionării şi implementării sistemului naţional privind factura electronică RO e-Factura şi al aparatelor de marcat electronice fiscale, precum şi pentru alte măsuri fiscale, s-au adus modificari la OUG nr. 120/2021 privind administrarea, funcţionarea şi implementarea sistemului naţional privind factura electronică RO e-Factura şi factura electronică în România, precum şi la completarea Ordonanţei Guvernului nr. 78/2000 privind omologarea, eliberarea cărţii de identitate a vehiculului şi certificarea autenticităţii vehiculelor rutiere în vederea introducerii pe piaţă, punerii la dispoziţie pe piaţă, înmatriculării sau înregistrării în România, precum şi supravegherea pieţei pentru acestea
Principalele modificări vizează și următoarele aspecte de interes:
**A fost definită relația B2C – tranzacţia având ca obiect execuţia de lucrări, livrarea de bunuri/produse şi/sau prestarea de servicii dintre un operator economic şi o persoană neimpozabilă;
** A fost definit termenul limita pentru transmiterea facturilor in sistemul national Ro e-factura, acesta fiind de 5 zile calendaristice de la data limita prevazuta pentru emiterea facturii (art.319 alin.16 din Legea nr.227/2015);
** S-au făcut precizări clare cu privire la perioada 1 iulie 2024 – 31 decembrie 2024, în care operatorii economici pot transmite facturile emise în sistemul naţional privind factura electronică RO e-Factura (opțional), pentru livrările de bunuri şi prestările de servicii care au locul livrării/prestării în România efectuate în relaţia B2C, indiferent daca sunt sau nu inregistrati in scopuri de TVA;
**A fost introdusa obligativitatea ca operatorii economici, pentru livrările de bunuri şi prestările de servicii care au locul livrării/prestării în România, efectuate în relaţia B2C, incepând cu data de 1 ianuarie 2025, să transmită facturile emise în sistemul naţional privind factura electronică RO e-Factura
Fac excepţie facturile simplificate.
**S-au efectuat precizari privind livrările de bunuri/prestările de servicii efectuate către o persoană fizică, care se identifică în relaţia cu furnizorul/prestatorul prin codul numeric personal (CNP),in sensul ca acestea sunt considerate efectuate în relaţia B2C. În acest sens, furnizorii sunt obligaţi să transmită facturile emise către destinatari conform prevederilor art.319 din Codul fiscal.
**Organele de executare silită, inclusiv executorii judecătoreşti şi Agenţia Naţională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate, care emit facturi în numele şi în contul furnizorilor-persoane impozabile stabilite în România, indiferent daca furnizorii sunt sau nu inregistrati in scopuri de TVA, pentru livrările de bunuri efectuate în cadrul operaţiunilor de executare silită sau de valorificare a bunurilor mobile şi imobile sechestrate în cadrul procesului penal, au obligaţia să transmită facturile în sistemul RO e-Factura.
Facturile se transmit si furnizorului prin intermediul sistemului.
Pentru îndeplinirea obligaţiilor, se organizează Registrul RO e-Factura executări silite.
**Persoanele impozabile stabilite în România care emit facturi pentru operaţiuni care nu sunt în sfera de aplicare a TVA , sau pentru sume care nu se includ în baza de impozitare a TVA, pentru care nu există obligaţia emiterii unei facturi, nu au obligaţia utilizării sistemului naţional RO e-Factura pentru aceste facturi.
**Autofacturile emise de persoanele impozabile stabilite în România în baza prevederilor art. 319 alin. (8) din Codul fiscal (fiecare livrare de bunuri sau prestare de servicii către sine), se consideră facturi emise în relaţia B2B.
**Asociaţiile şi fundaţiile constituite în baza OG nr. 26/2000, alte asociaţii fără scop lucrativ/patrimonial, partidele politice, cultele, care nu sunt înregistrate în scopuri de TVA, nu au obligaţia utilizării sistemului naţional RO e-Factura pentru facturile emise în perioada 1 iulie 2024 – 30 iunie 2025.
Aceste persoane, pot opta insa pentru utilizarea sistemului naţional RO e-Factura.
În situaţia în care optează pentru transmiterea facturilor în sistemul naţional RO e-Factura, aceste persoane sunt obligate să fie înregistrate în Registrul RO e-Factura opţional. Dacă astfel de persoane desfăşoară activităţi economice au obligaţia de a solicita înscrierea în Registrul RO e-Factura obligatoriu până la data de 1 iulie 2025, în cazul în care nu au optat deja pentru aplicarea sistemului RO e-Factura.
Dacă încep să desfăşoare activităţi economice după data de 30 iunie 2025, acestea au obligaţia de a solicita înscrierea în Registrul RO e-Factura obligatoriu înainte de a începe desfăşurarea activităţilor economice înscrierea în registru, fiind efectuată în termen de 3 zile lucrătoare de la data solicitării.
Operatorii economici – persoane impozabile stabilite în România conform art. 266 alin. (2) din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, care livrează bunuri/prestează servicii către persoanele prevăzute mai sus nu au obligaţia transmiterii facturilor emise către acestea prin sistemul naţional RO e-Factura, cu excepţia situaţiei în care beneficiarii sunt înscrişi în Registrul RO e-Factura opţional sau, începând cu data de 1 iulie 2025, în Registrul RO e-Factura obligatoriu.
**Agricultorii persoane fizice care aplică Regimul special pentru agricultori prevăzut la art. 315^1 din Codul fiscal, nu au obligaţia utilizării sistemului naţional RO e-Factura pentru facturile emise în perioada 1 iulie 2024 – 30 iunie 2025, dar pot opta pentru utilizarea sistemului national Ro e-factura, caz in care sunt obligate sa fie inregistrate in Registrul Ro e-factura, optional.
Operatorii economici – persoane impozabile stabilite în România, conform art. 266 alin. (2) din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, care livrează bunuri/prestează servicii către persoanele prevăzute mai sus, nu au obligaţia transmiterii facturilor emise către acestea prin sistemul naţional RO e-Factura, cu excepţia situaţiei în care beneficiarii sunt înscrişi în Registrul RO e-Factura opţional sau, începând cu data de 1 iulie 2025, în Registrul RO e-Factura obligatoriu.
**Procedura privind organizarea şi înscrierea în cadrul Registrului RO e-Factura opţional, Registrului RO e-Factura executări silite şi Registrului RO e-Factura obligatoriu se stabileşte prin ordin al preşedintelui ANAF.
Registrul RO e-Factura opţional şi Registrul RO e-Factura obligatoriu sunt publice şi se afişează pe site-ul ANAF.
**În cazul în care este obligatorie transmiterea facturii prin sistemul naţional RO e-Factura, beneficiarii care nu primesc facturile prin sistem în termenul prevăzut de lege, pentru livrări de bunuri/prestări de servicii pentru care plata se face la momentul livrării/prestării, pot notifica organele fiscale competente în acest sens.
Procedura de notificare şi măsurile ce urmează a fi luate de organul fiscal în vederea transmiterii facturilor de către emitenţi prin intermediul sistemului se stabilesc prin ordin al preşedintelui ANAF.