Aproape 1.800 de proprietari de automobile Renault, Dacia şi Nissan din Franţa au depus o plângere penală împotriva Renault Group şi Nissan, pe care le acuză de înșelătorie și punerea în pericol a vieții, potrivit forbes.ro.
„Urmează să depunem plângere, luni (n.r. ieri, 5 iunie), în numele a cel puțin câteva zeci de persoane”, a declarat zilele trecute avocatul reclamanţilor, Christophe Leguevaques, citat de Reuters.
Plângerea a fost depusă la tribunalul penal Nanterre, cu acuzații de „înșelăciune agravată, practici comerciale îndoielnice”, „fraudă” și „punerea în pericol a vieții altora”, a spus avocatul.
Reclamanții spun că motoarele pe benzină 1.2 TCe sau DIG-T, produse de Renault în perioada cuprinsă între lunile octombrie 2012 şi iunie 2016, consumă prea mult ulei, iar acest lucru ar provoca o uzură prematură a motorului.
Lista modelelor care ar putea avea probleme din cauza acestui motor este compusă din Renault Captur, Clio IV, Kadjar, Mégane 3, Scénic 3; Dacia Duster, Dacia Lodgy, Nissan Juke și Qashqai.
Clienții spun că producătorii auto ar fi trebuit să recheme în service aproape 400.000 de mașini atunci când au descoperit o problemă cu motorul de 1,2 litri folosit în Europa între 2012 și 2016.
Renault a recunoscut că motorul consuma prea mult ulei și că 133.050 de vehicule din Franța au fost potențial afectate, dar a precizat că nu există niciun risc pentru siguranță, însă acesta este un punct contestat de grupul de clienți.
Potrivit Renault, vehiculele echipate cu astfel de motoare sunt „sigure şi conforme cu reglementările în vigoare”.
Sursa foto: forbes.ro