1,3K
Datele statistice de ultima ora arata ca somajul in judetul Arges ar fi in scadere. Totusi, numarul celor fara un loc de munca se mentine la un nivel destul de ridicat. Astfel, la inceputul lunii iunie a anului in curs, numarul somerilor inregistrati a fost de 13.849 persoane, in scadere cu 1.231 persoane (-8,2% fata de sfarsitul lunii aprilie 2011) si cu 9.668 persoane (-41,1%) comparativ cu aceeasi data din anul precedent. Barbatii reprezinta 57% din totalul somerilor.
Analiza somerilor inregistrati – indemnizati si neindemnizati – dupa nivelul de instruire evidentiaza predominanta numerica a celor cu un nivel de instruire primar, gimnazial si profesional, acestia detinand 54,5% din totalul somerilor indemnizati si 90,3% din totalul celor neindemnizati. Numarul somerilor neindemnizati a fost de 7.667 persoane (-55,4% din numarul total al somerilor inregistrati), de asemenea in scadere. Din numarul total al somerilor neindemnizati, 40,4% erau femei. Indemnizatiile medii la nivelul judetului in luna mai au fost de 477 lei pentru indemnizatiile de somaj si de 208 lei pentru indemnizatiile absolventilor si militarilor.